„Marian Neamțu este absolvent al Institutului Național al Justiției, promoția anului 2017. Și-a obținut licența în drept în cadrul USM, Facultatea de Drept și titlul de master în Drept public, obținut în cadrul Universității Constantin Stere. În perioada 2015 – 2017 a urmat cursurile de instruire inițială pentru funcția de procuror în cadrul INJ.
Cu referire la experiența profesională a candidatului, Marian Neamțu a activat, în perioada 2011 – 2015, în calitate de jurist consult în cadrul unui SRL. Din 2017 a fost angajat în calitate de consultant al procurorului în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, ulterior a fost transferat în funcția de consultant al procurorului în Procuratura mun. Chișinău. Din iunie 2018 până în ianuarie 2022 a deținut funcția de procuror în Procuratura raionului Ungheni, ulterior fiind transferat în Procuratura raionului Strășeni.
La 13 ianuarie 2022, a demisionat din proprie inițiativă din sistemul Procuraturii, acumulând o experiență profesională de 3 ani și 6 luni.
În perioada iunie – iulie 2024 a activat în calitate de specialist principal în Secția juridică a Direcției Generale asistență medicală și socială, iar începând cu 19 iulie curent, deține funcția de inspector al Serviciului Vamal, Biroul Vamal Centru, Secția procedură contravențională”, a menționat membra CSP, Mariana Cherpec.
Întrebat ce l-a determinat să demisioneze din funcția de procuror, în ianuarie 2024 și care este motivația sa de a reveni în sistemul procuraturii, Marian Neamțu a declarat: „Am demisionat din proprie inițiativă, demisia a fost dictată de circumstanțe personale, financiare. Am fost nevoit practic să demisionez, dar știam că ulterior voi reveni și voi accede în funcția de procuror. Această pauză nu a diminuat dorința mea de a reveni, ci dimpotrivă, mi-a întărit-o, pentru a continua ce am început”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!