20,09 lei/l Motorina trece de 20 lei; benzina 22,86 lei/l, prețuri ANRE de mâine 1.197 Cazuri de boli infecțioase în Chișinău în ultima săptămână; 65% copii 200.000 lei Doi bărbați din Drochia condamnați pentru PVP; PCCOCS anunță confiscări 19,7149 lei/€ Leul se întărește ușor față de euro; vezi cursurile BNM de azi
(video) Gligor cere excluderea candidaților Șapa, Corșicova și Moroșan din cursa electorală de la Bălți: Alegerile sunt compromise de grupări criminale

Liderul Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, susține că alegerile locale generale sunt „compromise de grupări criminale”. Astfel, Gligor a cerut Comisiei Electorale Centrale și CSE să o excludă din cursa electorală de la Bălți pe Victoria Șapa și Arina Corșicova, dar și pe candidatul partidului Socialiștilor Maxim Moroșan.

Foto: captură

 „Situația este excepțional de gravă și eu vin să vă avertizez că după aceste alegeri locale, 2/3 din populația Republicii Moldova va trăi sub proiectele politice dirijate și controlate de crima organizată care este instruită și care primește instrucțiuni din afara Republicii Moldova. 

În primul rând, vorbim de serviciile secrete ale Federației Ruse, față de care avem toate bănuielile rezonabile posibile și imposibile că finanțează și menține controlul asupra grupărilor criminale principale din Republica Moldova. Vorbim astăzi despre faptul că alegerile locale sunt compromise de grupări criminale care își coordonează foarte bine acțiunile, iar instituțiile statului cu mare regret nu fac față. Acum recent Serviciul Informație și Securitate a elaborat o notă, un document în care a prezentat rezultatele monitorizării activităților grupărilor criminale în adresa Comisiei Electorale Centrale. Cu regret Comisia Electorală Centrală ezită și tărăgănează eliminarea din alegerile locale a exponenților crimii organizate, în primul rând a grupării criminale Șor care s-a regrupat foarte repede.

În municipiul Bălți operează 7 candidați care repreznită crima organizată. În primul rând vorbim desigur despre candidatul partidului Șansa, Șapa care este purtată de mânuță de două luni.

În municipiul Bălți a fost trimis de către gruparea criminală Caramalac, la indicația serviciului federal, un oarecare Moroșan Maxim. O persoană care se reprezintă drept escroc. Este un om extrem de dubios, cu afiliere directă față de Caramalac. Și vreau să vă spun că, atunci când am început să vorbesc despre faptul că gruparea Caramalac este implicată în alegerile locale din Bălți, Grigore Caramalac a încercat să ia legătura cu mine și să mă influențeze în sensul în care le trebuia lor. Același Moroșan a încercat să ia legătura cu mine și să mă convingă cu orice preț să renunț la candidatul Nicolae Grigorișin”, a declarat Gligor.

Alegerile locale generale vor avea loc pe data de 5 noiembrie 2023.

La data de 19 septembrie, Maxim Moroșan, candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) la funcția de primar al municipiului Bălți, în discursul susținut la lansarea formațiunii în alegerile locale, a declarat că, „echipa celor puternici, echipa Partidului Socialiștilor, a depus actele pentru înregistrarea candidaților pentru Consiliul Municipal Bălți și pentru funcția de primar”.

Guvernarea depune eforturi pentru a-l scoate din cursa electorală pentru funcția de primar al orașului Bălți pe Maxim Moroșan, candidatul Partidului Socialiștilor, lider al organizației teritoriale a formațiunii, afirmă liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi.


Pub