De ce Maia Sandu vrea referendum și prezidențiale în aceeași zi: Explicațiile șefei statului

Alegerile prezidențiale și referendumul va avea loc în aceeași zi, deoarece la scrutinul prezidențial participă cel mai mare număr de alegători. Despre aceasta a declarat șefa statului, Maia Sandu, la emisiunea „Bună seara”.

Foto: UNIMEDIA

„Aceasta este propunerea și vreau să explic de ce am propus ca să se întâmple ambele scrutine în aceeași zi. Cel mai important argument este participarea. Pentru că această decizie de la referendum va defini soarta țării pentru mulți ani înainte. Este o decizie tare și tare importantă și eu îmi doresc ca să vedem cât mai mulți oameni participând la acest referendum și participând la această decizie. 

Ne dorim un scrutin care să aducă cât mai mulți alegători la vot. Și din experiența noastră știm că la alegerile prezidențiale avem întotdeauna cea mai înaltă rată de participare, în comparație cu alte scrutine. Acesta este argumentul de bază. Sigur, putem să menționăm și argumentul că se economisesc niște resurse. Dar cel mai important este ca la acest scrutin să participe cât mai mulți oameni acasă și din afara țării”, a declarat Maia Sandu.

O nouă rundă de consultări publice pe subiectul referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a avut loc la Președinție. La discuții au participat reprezentanții a 14 partide politice, care și-au arătat susținerea față de aderarea Moldovei la Uniunea Europeană, se arată în comunicatul Președinției.

Primarul capitalei, liderul MAN, Ion Ceban, a venit cu primele declarații după consultările de la Președinție, cu privire la organizarea unui referendum pe integrarea R. Moldova în UE.

Și fostul premier, Ion Chicu, susține că a fost invitat de Maia Sandu la Președinție pentru consultări pe subiectul referendumului. „Are nevoie de „actori”, de „masovkă” în calea ei spre al doilea mandat. Maia, e cam târziu pentru tine...” a declarat Chicu.

Fostul șef de stat, Igor Dodon, susține că a fost invitat de președintă la consultările pe subiectul referendumului. Potrivit lui, la ședință a fost chemat și liderul PCRM, Vladimir Voronin. „Noi ce suntem „массовка?” Cât cinism”, a declarat Dodon.

Referendumul republican va putea fi organizat în ziua desfășurării alegerilor parlamentare și prezidențiale. Un amendament care prevede acest lucru a fost propus de către deputata din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Veronica Roșca. Documentul a fost adoptat în Parlament.

Președinta Maia Sandu a venit cu precizări cum va putea fi organizat referendumul din toamnă în Transnistria, privind integrarea europeană. „Pe teritoriul regiunii transnistrene nu se pot deschide secții de vot, pentru că acesta nu este controlat de organele constituționale. Dar cetățenii Republicii Moldova de pe malul stâng al Nistrului pot veni să voteze în secțiile de pe malul drept”, a declarat șefa statului.

Șefa statului Maia Sandu a venit cu un mesaj la trei ani de la învestirea sa în funcția de președintă a Republici Moldova. „Mai avem pași importanți de făcut și mă angajez să continui, dacă îmi veți oferi încrederea pentru un nou mandat în 2024. Solicit Parlamentului să inițieze organizarea unui referendum la toamna viitoare, la care vocea cetățenilor să fie hotărâtoare”, a scris aceasta pe rețele.

În septembrie 2023, președinta Maia Sandu refuza să spună dacă va candida sau nu pentru al doilea mandat de șef de stat. „E devreme să discutăm acest subiect”, a spus atunci șefa statului.


Pub