19,78 lei/l ANRE anunță tarifele de mâine; motorina urcă ușor, benzina tot 72 ore Rețineri în dosarul «Asachi»; doi bănuiți plasați în arest 2 Două femei duse la spital după impact pe Albișoara; poliția cu detalii 19,7881 lei/€ Leul câștigă teren față de euro; vezi cursurile oficiale BNM
(video) S-a dat ca „angajată a băncii” și a golit de 2 mil. lei conturile moldovenilor: O ucraineancă, reținută în capitală. Mai are nouă dosare

O tânără de 22 de ani, originară din Ucraina, a fost reținută de polițiștii sectorului Buiucani din capitală, fiind bănuită de implicare în comiterea mai multor escrocherii online pe teritoriul Republicii Moldova. Prejudiciul total cauzat victimelor este estimat la peste 2 000 000 de lei, anunță oamenii legii.

Foto: Captură de ecran

„Potrivit poliției, în urma investigațiilor desfășurate în comun cu procurorii Procuraturii Chișinău- oficiul Buiucani, s-a stabilit că tânăra ar face parte dintr-un grup criminal organizat, specializat în escrocherii telefonice. Membrii grupului contactau potențialele victime, pretinzând că sunt reprezentanți ai unor bănci comerciale sau companii de telefonie mobilă, și, sub acest pretext, obțineau datele confidențiale ale cardurilor bancare.

Ulterior, informațiile erau utilizate pentru a accesa conturile bancare ale victimelor și a sustrage banii.

Pe teritoriul sectorului Buiucani, tânăra este vizată în nouă cauze penale, aflate în gestiunea organelor de urmărire penală. În urma perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliul acesteia, polițiștii au ridicat mai multe telefoane mobile, 17 carduri bancare, 12 cartele SIM, precum și o parte din banii sustrași.

Suspecta a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă vinovăția sa va fi demonstrată, riscă până la 5 ani de închisoare.

Investigațiile continuă în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și documentării întregii activități infracționale”, se arată într-un comunicat.


Pub