„Astăzi am decis să-mi închei activitatea în cadrul Partidului Politic Acțiune și Solidaritate.
Am aderat la PAS în iunie 2018, convins că Republica Moldova poate fi schimbată prin meritocrație, integritate și transparență. Opt ani de implicare și activitate politică — cu asumare, convingere și rezultate.
Astăzi, valorile care m-au determinat să mă alătur acestui partid nu mai coincid cu realitatea pe care am văzut-o în ultimii ani.
Cred că politica trebuie făcută cu oameni de calitate, cu demnitate, asumare și cu curajul de a spune lucrurilor pe nume, chiar și atunci când adevărul este incomod.
Le mulțumesc colegilor și oamenilor care mi-au fost alături în toți acești ani, oameni cu care am împărtăși cu sinceritate și determinare aceleași idei și convingeri.
Acest capitol se încheie aici.
Urmează altele”, a scris Alexei Codreanu, președintele fracțiunii PAS din Consiliul Raional Orhei, într-o postare pe rețele.
Contactați de UNIMEDIA pentru o reacție, reprezentanții PAS au menționat: „Respectăm decizia colegului nostru Alexei Codreanu și îi mulțumim pentru munca din acești ani. În același timp, alegerile locale noi din Orhei au arătat că organizația teritoriala PAS Orhei are nevoie de o reorganizare și o resetare, lucru pe care ne vom strădui să îl facem, împreună cu toți colegii din Orhei care își doresc acest lucru”.
La 22 mai, alesul din Consiliul Orașului Durlești Tudor Bucșan a anunțat că și-a dat demisia din fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și din partid, urmând să își continue activitatea în calitate de consilier independent.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!