10 zile Termen de vânzare a activelor Lukoil la Aeroport; statul vizează preluarea 4 percheziții Percheziții la Penitenciarul Brănești în dosarul „Kitaeț”; bunuri ridicate 19,7102 lei/€ Cursul BNM pentru weekend; leul se întărește la dolar, slăbește la euro 1,9 mld. € Sumă anunțată de Metsola ca debursată de UE pentru reformele Moldovei
(video) „Cu președintele, mi-au venit 71 de mii”. Șeful IGP, detalii pe coruperea electorală: 6000 persoane au fost amendate, iar altele urmează să fie documentate

Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu a susținut un briefing de presă cu tema: Aspecte ale coruperii electorale și modalitățile de documentare ale Poliției. Acesta a precizat că, până la moment, „au fost întocmite şase mii de sancţiuni contravenționale”. „Îndemn cetățenii să conlucreze cu organele de drept”, a notat Cernăuțeanu.

Foto: Colaj

„Toate acțiunile și culegerile de date, informații despre persoanele care au fost corupte au avut loc în cadrul cauzelor penale care s-au desfășurat pe perioada 2023-2024, în mod special, în preajma scrutinului electoral din 2024, cât și ulterior, ca mulțumire a aspectului că au votat sau au fost, cumva, subiecții forme de corupere electorală.

 Ţin să remarc că poliţia are competenţe de a constata, examina şi aplica sancţiuni în raport cu persoanele care au admis corupere electorală. Vreau să precizez că, până la moment au fost întocmite un număr de şase mii de sancţiuni contravenționale”, a declarat șeful IGP.

„În măsura conlucrării, aceste persoane pot fi scutite de sancțiunea contravențională.Vreau să remarc că scopul instituțiilor de drept nu este de a sancționa cetățenii, scopul instituțiilor de drept este de a curma acest fenomen ca să nu se mai repete astfel de forme de corupe și în următoarele scrutine electorale”, a mai adăugat Cernăuțeanu.

„A fost modificat Codul contravențional și Poliția are competențe de a constata, examina și a aplica sanțiuni în raport cu persoanele care au admis corupere electorală”, a precizat șeful IGP.

Șeful IGP a răspuns și la unele întrebări ale jurnaliștilor.

Fiind întrebat de deputații fugari Nesterovschi și Lozovan, șeful IGP a menționat următoarele:
„Nu este un secret că persoanele în cauză se află în stânga Nistrului. Cu părere de rău, reeșind din faptul că segmentul din stânga Nistrului este un teritoriu necontrolat constituțional, nu sunt suficiente măsuri de a acționa și de a interveni în acel teritoriu.”

„Între segmentul transnistrean care, nu este controlat de R. Moldova și Ucraina, nu există pe moment o cale de trecere a frontierei legale. Orice punct este sistat pe acea porțiune. Este necesar ca să vină pe teritoriul R. Moldova controlat”, declarat Cernăuțeanu.


Pub