79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Dodon despre Litvinenco: „Când Maia Sandu i-a spus „afară”, cred că el a zis - mata mi-ai spus să fac așa. Acum a nimerit în bătaie fetița aceasta, Dragalin”

Fostul șef de stat, Igor Dodon, susține că Președinta, Maia Sandu, dacă „bate cu picioarele în pământ” și zice că vrea așa atunci Procurorul General trebuie să execute ordinul. „Și când a ieșit presupusele discuții cu Litvinenco, Maia Sandu îi spune du-te afară și el vine și zice de ce să mă duc afara? Tu ce ai spus să fac, eu am făcut. Da am încălcat legislația da mata mi-ai spus să fac așa. Acum a nimerit în bătaie fetița asta, Dragalin”, a declarat Dodon în cadrul emisiunii Puterea a Patra de la N4.

Foto: UNIMEDIA

„Celor de la PAS le trebuie Procuror General care să le execute ordinele. Maia Sandu bate cu picioarele în pământ și zice vreau așa și oamenii îi spun nu-i posibil, și ea dacă nu-i posibil l-a pus pe Litvinenco și i-a dat ordine să schimbe tot din CSP. Mai Sandu a spus el a făcut.

Acum îl presează toți pe LItvinenco, dar cu el fix așa a făcut Maia Sandu o zis că trebuie să-l dea afară pe Stoianoglo. Legal nu puteau pe Stoianoglo să-l dea afară, dar Litvinenco o primit de la partid comanda și a făcut.

Sau Dragalin, trebuie numită în funcție și eu sunt ferm convinsă că mulți nu au fost de acord. Pentru că în primul rând nu permit studiile, conform legii trebuie cel puțin în Republica Moldova să aibă studii.

Și când a ieșit presupusele discuții cu Litvinenco, Maia Sandu îi spune du-te afară și el vine și zice de ce să mă duc afara? Tu ce ai spus să fac, eu am făcut. Da am încălcat legislația da mata mi-ai spus să fac așa. Acum a nimerit în bătaie fetița asta, Dragalin. Eu nu exclud că ea a venit cu intenții bune. Eu cred că nu va ieși curată din chestia asta, odată ce e implicată, e parte la toată mafia asta de justiție. Cel mai mare luptător cu corupția din Moldova este ales prin corupție”, a menționat Igor Dodon.

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a venit cu o reacție, după scurgerile discuțiilor ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco. „Mă abțin să comentez informațiile care au ajuns în spațiul public, printr-o încălcare gravă a vieții private, prin spargerea ilegală a conturilor personale ale funcționarilor publici de cel mai înalt nivel din țara noastră”, a declarat șefa PA pentru UNIMEDIA.

Președinta Consiliului Superior al Procurorilor, Angela Motuzoc așteaptă rezultatele investigațiilor, după discuțiile făcute publice, din telefonul ministrului Justiției. Unul dintre chat-uri era denumit CSP, iar conversațiile au revoltat în special comunitatea juridică, întrucât acestea ar indica un concurs aranjat la șefia Procuraturii Anticorupție, astfel încât să învingă Veronica Dragalin.

Judecătoarea Victoria Sanduța „se declară profund indignată de conversațiile ministrului Justiției, care au apărut în spațiul public, cu privire la aranjarea concursului pentru funcția de Șef al Procuraturii Anticorupție”. Aceasta spune că în asemenea caz, în statele europene urmau niște demisii, iar în context îi cere același lucru și lui Litvinenco. „Solicit public demisia Ministrului Justiției pentru lipsă de integritate. Referitor la doamna Dragalin, admit că poate dumneaei nu a știut despre aceste aranjări, în cazul în care nu a știut, atunci ar trebui să vină cu o reacție publică de condamnare. În caz contrar, urmează să-și dea demisia de onoare, dacă nu vrea să facă nici o declarație. O vizează direct”, a scris Sanduța, pe Facebook.


Pub