update „Drept despăgubiri vom cere ca doamna prim-ministru și ministrul Justiției să măture PMAN-ul un an de zile. Și trebuie să se roage să ne bage în lista de sancțiuni ca să nu măture ei. Repet, dacă rămân în picioare și nu vin cu dezmințiri vor mătura PMAN-ul un an de zile”, a spus Ceban.
update „Eu am văzut câtă isterică și denigrare în adresa mea și a colegilor mei au urmat după ce a fost publicat comunicatul Departamentului Trezoreriei al Statelor Unite unde într-o frază este menționat și Partidul MAN. După părerea mea și a colegilor mei ceea ce a urmat este cu adevărat foarte grav, deci primele persoane în stat, doamna prim-ministru și Ministrul Justiției m-ai nu mi-au pus cătușele sau cel puțin asta și-ar fi dorit ei. Ce gândesc aceea vorbesc. M-au acuzat direct și au zis că sunt în lista celor persoane care sunt sancționate de către SUA ceea ce este neadevărat. Au dus lumea în eroare intenționat. Este un abuz de putere. Ei fac politică, justiție, se cred Dumnezeu”, a declarat edilul.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!