„În conformitate cu legea privind serviciul public și legea cu privire la Guvern după finisarea mandatului în funcția de demnitate publică, cu permisiunea viitorului ministru o să încerc să continui activitatea în SFS, acolo unde îmi sunt suspendate raporturile de serviciu pe perioada exercitării funcției de demnitate publică”, a declarat Pușcuța.
Anatol Usatîi a menționat că are nevoie de o pauză, iar în perioada următoare își va continua studiile.
Totodată, săptămâna trecută, ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu a declarat în cadrul unei emisiuni că după demisie își va continua activitatea în domeniul protecției sociale.
Guvernul Chicu, învestit în noiembrie 2019, a demisionat pe 23 decembrie, în ziua în care Parlamentul urma să examineze o moțiune de cenzură. Anunțul a fost făcut în cadrul unui briefing de presă, organizat șeful statului în funcție, Igor Dodon, în ultima sa zi de mandat prezidențial.
După întrevederea cu președinta țării, Maia Sandu, Chicu a anunțat că va asigura interimatul până pe 31 decembrie. Totodată, alți 3 miniștri vor pleca pe 31 decembrie.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!