Copiii făceau parte dintr-un grup venit în vizită din altă zonă a aceluiaşi land, Austria Superioară. Accidentul a avut loc într-o zonă a satului St. Oswald bei Freistadt, unde grupuri organizate de tineri îşi instalează adesea taberele, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.
După explozie, poliţia a inspectat o vatră adiacentă şi a găsit un alt obiect care conţinea explozibili, pe care l-a descris deopotrivă drept „relicvă de război”, iar o unitate de dezamorsare a bombelor a fost chemată să se ocupe de acesta, a declarat poliţia într-un comunicat.
„În prezent, se desfăşoară anchete pentru a determina cum au ajuns relicvele de război sub zona focului de tabără”, se adaugă în comunicat.
Gravitatea rănilor suferite de copii nu a fost imediat clară, a declarat poliţia, care a adăugat că aceştia au fost duşi la un spital de copii din oraşul Linz, aflat în apropiere.
Deşi bombe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial continuă să fie descoperite în Austria, în special în cursul excavaţiilor pentru lucrări de construcţie, accidente precum cel de sâmbătă seară sunt rare, notează Reuters.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!