Potrivit Promo-LEX, reclamanta este o persoană cu deficiențe locomotorii și la momentul expedierii plângerii aceasta se deplasa doar într-un scaun cu rotile. Ea s-a plâns Curții de condiții materiale precare de detenție în penitenciarul 13, supraaglomerare (14-16 deținuți în celule mici), hrană de calitate și cantitate insuficientă, lipsă de igienă, detenție într-un penitenciar neadaptat nevoilor persoanelor cu dizabilități, (incapacitatea de a face duș sau merge la toaletă fără ajutor, pat neadaptat nevoilor ei, precum și imposibilitatea de a accesa zona de plimbare zilnică sau camera amenajată pentru întâlnirea cu avocatul ei și lipsa unui îngrijitor). Ea a fost infectată cu hepatita C în timp ce se afla în detenție și nu i s-a oferit un tratament medical special necesar stării sale. Reclamanta suferă de asemenea de dermatită, bronhopneumonie, otită și fractură de calcaneus.
Anterior, în septembrie 2014, Tatiana Machina a înregistrat o plângere la Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității (CPEDAE) cu privire la eșecul de a asigura accesibilitatea şi acomodarea rezonabilă, din partea Departamentului Instituții Penitenciare și a Penitenciarului nr.13. De asemenea, a fost invocat faptul discriminării indirecte prin refuzul de a achita indemnizaţia de invaliditate de către oficiul teritorial al Casei Naționale de Asigurări Sociale, pe motivul că Tatiana s-ar afla deja la întreţinerea statului, prin faptul că se află în detenţie. La 11 decembrie 2014, CPEDAE a constatat faptul discriminării în cazul Tatianei Machina, în baza ambelor criterii. Decizia CPEDAE nu a fost executată.
„CtEDO a solicitat părților să se expună asupra faptului dacă având în vedere circumstanțele cauzei, a protejat Guvernul Republicii Moldova dreptul la viață al reclamantei, în conformitate cu articolul 2 din Convenție sau, în subsidiar, integritatea fizică a acesteia, în conformitate cu articolul 8 din Convenție și dacă este Guvernul responsabilitatea în temeiul Convenției pentru infecția reclamantei cu hepatita C. Lipsa acomodării rezonabile pentru persoanele cu dizabilități locomotorii a fost constatată și de Comitetul pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante al Consiliului Europei”, se arată în comunicatul emis de Promo-LEX.
La moment, în sistemul penitenciar sunt deținute 142 de persoane cu dizabilități severe.
Potrivit avocatului Asociației Promo-LEX, Vadim Vieru, „Odată ce persoanele cu dizabilități ajung în detenție, Guvernul este obligat să asigure cele mai înalte standarde de asistență medicală, detenție și acomodare rezonabilă a spațiilor de detenție”.
În acest caz anterior a intervenit ca terț Equal Rights Trust, organizație specializată în drepturile omului și egalitate, cu sediul în Londra, Marea Britanie.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!