„Salutăm recomandarea de astăzi a Comisiei Europene cu privire la inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Pledăm pentru ca toate recomandările să fie realizate cât mai curând de către autoritățile de la Chișinău, astfel, ca să mergem cu pași rapizi în procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
Noi suntem gata să depunem toate eforturile necesare care țin de competența noastră”, a scris Ceban.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în Belgia, că România, dorește pentru Moldova şi Ucraina ca aderarea să se producă repede, dar asta nu înseamnă de astăzi pe mâine şi a precizat că şi statele care sunt deja în UE trebuie să se pregătească suplimentar pentru această aderare. Șeful statului român a mai explicat că procedurile și felul în care merg negocierile sunt aspecte la care ambele părți trebuie să lucreze, dar s-a arătat deopotrivă optimist spunând că în câțiva ani pașii necesari vor fi făcuți și de o parte, dar și de cealaltă.
După Parlamentul European, vine și Comisia Europeană cu recomandări către țările membre ale Uniunii Europene să înceapă negocierile de aderare cu Republica Moldova și Ucraina. Anunțul a fost făcut de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Pe 5 octombrie 2023, Parlamentul European (PE) a votat rezoluția prin care cere începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul anului.
Pe 3 martie 2022, Republica Moldova a semnat cererea de aderare la UE.
Liderul MAN, Ion Ceban, a obținut 50,62% din voturi, conform procesării celor 305 procese verbale. Astfel, potrivit legislației, acesta ia al doilea mandat de primar al mun. Chișinău. În același timp, deputatul PAS, Lilian Carp a luat 28,23%.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!