Truss, în vârstă de 47 de ani, este cel de-al 56-lea prim-ministru al Marii Britanii și a treia femeie care deține această funcție.
A fost pentru prima dată în cei 70 de ani de domnie când suverana britanică nu s-a aflat la Palatul Buckingham pentru numirea noului premier al țării, al 15-lea de când Elisabeta a II-a se află pe tron.
The Guardian scrie că noul premier britanic urmează se întoarcă imediat la reședința 10 Downing Street din Londra și să susțină o declarați de presă jurul orei 16.00 (ora Londrei). Se așteaptă ca unul dintre primele sale acte semnificative în calitate de prim-ministru să fie un anunț cu privire la planurile de abordare a crizei prețurilor la energie.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!