„Cel pe care l-am considerat cel mai ușor (război de rezolvat - n.red.) ar fi fost datorită relației mele cu președintele Putin”, a declarat el după ce a enumerat conflictele pe care a reușit să le încheie cu succes.
„M-a dezamăgit. M-a dezamăgit foarte tare”, a continuat Trump. „Urma să fie Rusia și Ucraina, dar vom vedea cum se va termina. Dar s-a dovedit a fi... am crezut că ar putea fi printre cele mai ușoare din grup”, conform CNN și BBC.
O serie de summituri de la nivel înalt de luna trecută – cu Putin în Alaska și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și lideri europeni la Casa Albă – nu par să fi contribuit prea mult la avansarea negocierilor pentru încheierea războiului.
Trump a spus că în cele din urmă va avea succes. „Rusia și Ucraina vor ajunge la un acord, dar în război nu se știe niciodată”, a spus el. „Războiul este altceva. Se întâmplă lucruri care sunt exact opuse celor pe care le-ai crezut. Credeai că va fi ușor sau greu, iar în final se dovedește a fi exact invers”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!