23,47 lei/l Benzina urcă la 23,47 lei/litru +7 bani motorină 20,27 lei/l ANRE weekend scumpiri pompă 5 PCCOCS investighează 5 moldoveni reținuți în dosarul asasinatelor la comandă din Ucraina 4 bărbați 1 femeie 20,17 lei/€ Euro în creștere la 20,17 lei Dolar 17,13 lei curs BNM oficial pentru weekend tendință ascendentă 50.000.000 lei Ceban acuză MF reținere 10 zile peste 50 mil lei din veniturile colectate în Chișinău obligație legală
Mare atenție la ciuperci: Șapte persoane s-au intoxicat de la începutul acestei săptămâni. Recomandările medicilor

Șapte persoane s-au intoxicat cu ciuperci de la începutul acestei săptămâni. Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, cazurile au fost loc în raioanele Nisporeni și Glodeni.

Foto: foto-simbol

„Primul caz a avut loc la 14 octombrie 2025, când echipa AMU a fost solicitată în orașul Nisporeni, unde două femei (în vârstă de 61 și 40 de ani), care erau rude și au consumat împreună ciuperci, prezentând simptome de intoxicație severă. După acordarea asistenței medicale de urgență la etapa de prespital, ambele persoane au fost transportate de urgență pentru tratament corespunzător în condiții de staționar.

Al doilea caz la 16 octombrie 2025, ora 21:04, în satul Danu, raionul Glodeni, a fost solicitat ambulanța la o solicitare primită pentru un grup de cinci persoane cu intoxicație cu ciuperci.

S-a constatat că 5 persoane din aceeași familie (3 bărbați de 22, 27 și 60 ani și două femei de 22 și respectiv 43 de ani), prezentau simptome de intoxicație care s-au declanșat la câteva ore după consumul de ciuperci culese din pădure și preparate în condiții casnice, aproximativ la orele 16:00.

Toți pacienții aveau simptome de slăbiciune; grețuri și vome. Echipa SAMU Glodeni le-a acordat asistență medicală de urgență la etapa de prespital. Ulterior persoanele afectate au fost spitalizate pentru a primi îngrijiri medicale corespunzătoare”, precizează instituția.

În cazul oricărei suspiciuni de intoxicație cu ciuperci, este esențial ca cetățenii să solicite intervenția ambulanței cât mai curând posibil, pentru a preveni complicațiile grave.

Simptomele intoxicației se manifestă prin: slăbiciune; grețuri, vomă, amețeli până la tulburări de vedere și halucinații.


Pub