35,56 lei/l Motorina la 35,56 lei/l (+15 bani), benzina la 33,21 lei/l: noile prețuri ANRE de mâine 17,9224 lei Dolarul sare la 17,9224 lei (+7 bani), euro la 20,1053 lei: cursul BNM de azi 13,4 kg 13,4 kg droguri camuflate în jucării: 4 înculpați trimisi în judecată pentru trafic 10 voturi CSM respinge contestația INS cu 10 voturi, acceptă a judecătorului Negreanu cu 9 voturi
Mitropolitul Basarabiei felicită cetățenii de Ziua Europei: „Să ne rugăm pentru poporul nostru şi să ne modelăm viața după dreptate”

ÎPS Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor a trasmis un mesaj cu ocazia Zilei Europei. „Îndemn să ne rugăm și să mulțumim Domnului pentru binecuvântarea trimisă asupra poporului nostru și să continuăm să ne modelăm viața și întreaga societate, după principiile evanghelice ale iubirii, înțelepciunii și dreptății”, se arată în mesajul publicat de Mitropolia Basarabiei.

Foto: UNIMEDIA

„Preaiubiți credincioși, astăzi, cu ocazia Zilei Europei, ne unim într-un sentiment de recunoștință și aspirație pentru parcursul nostru european și pentru valorile pe care le îmbrățișăm. Biserica Ortodoxă Română din Republica Moldova depune eforturi neîncetate pe toate planurile pentru a susține calea europeană a țării noastre, o cale pavată cu valorile democrației, ale drepturilor omului, ale solidarității și ale libertății religioase.

Înțelegem că aderarea la valorile europene reprezintă nu doar o necesitate, ci și o oportunitate de a modela un viitor mai bun pentru noi și pentru generațiile viitoare. Astfel, prin acțiunile noastre sociale, misionare, pastorale și catehetice, ne străduim să construim o comunitate ortodoxă mai puternică, mai unită și mai prosperă.

Prin adoptarea valorilor europene, redescoperim lucruri prețioase de care am fost privați de-a lungul istoriei: pacea, solidaritatea, unitatea și ajutorul reciproc necondiționat. Diaspora noastră și mediul antreprenorial au găsit în sânul familiei europene sprijin și posibilități nelimitate pentru dezvoltare, contribuind astfel și la prosperitatea țării noastre.

Astăzi, în special, ne aducem aminte de înaintașii noștri care s-au jertfit în Războaiele crâncene pentru libertate, pentru posibilitatea de a ne decide propria soartă și de a trăi în pace cu vecinii noștri. Această zi marchează și sfârșitul Războiului Mondial, în care au căzut mulți români basarabeni, luptând pentru aceleași idealuri de pace și libertate.

Să nu uităm niciodată sprijinul pe care Comunitatea Europeană îl acordă Republicii Moldova, datorită eforturilor României, inclusiv a Bisericii Ortodoxe Române. Fiecare demers comun pe care îl întreprind oficialii de la București și Chișinău, ne apropie de materializarea visului european, un vis de prosperitate, de respect reciproc și de colaborare transfrontalieră.

În această zi plină de semnificație, vă îndemnăm să ne rugăm și să mulțumim Domnului pentru binecuvântarea trimisă asupra poporului nostru și să continuăm să ne modelăm viața și întreaga societate, după principiile evanghelice ale iubirii, înțelepciunii și dreptății.

Cu nădejdea într-un viitor marcat de înțelegere, bunătate și prosperitate, vă urăm sănătate și bucurii sfinte! Întru Hristos Domnul, al vostru părinte iubitor și către Domnul rugător” se arată în mesajul publicat de ÎPS Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor.


Pub