Întrebările, sesizările sau problemele ce țin de efectuarea transportului rutier de persoane și mărfuri în condițiile situației actuale pot fi transmise la adresa electronică [email protected] sau numerele de telefon: 079478138 și 069592187.
La recomandarea oficială a Secretariatului Forului Internațional de Transport (FIT) și în conformitate cu prevederile pct. 13 al Dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 15 din 08 aprilie 2020, ANTA informează operatorii de transport despre prelungirea, până la 30 iunie 2020 inclusiv, a termenului de valabilitate a Certificatelor CEMT pentru controlul tehnic al autovehiculelor și remorcilor, care au expirat după 12 martie 2020.
De asemenea, potrivit pct. 14 al Dispoziției menționate, începând cu 03 aprilie 2020 până la 30 iunie 2020, inclusiv, se prelungește până la finalizarea călătoriei, termenul de valabilitate a autorizațiilor CEMT pe termen scurt, care au expirat în timpul efectuării cursei, din cauza procedurilor administrative și măsurilor restrictive aplicate de către state pentru combaterea răspândirii Covid-19.
Pe 23 martie 2020, Comisia Europeană a emis comunicatul referitor la implementarea culoarelor verzi în temeiul Orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor, în vederea protejării sănătății și a asigurării disponibilității mărfurilor și serviciilor esențiale. Acesta prevede orientări practice pentru a asigura fluxul continuu al mărfurilor pe teritoriul UE prin culoare verzi și poate fi vizualizat accesând următorul link https://ec.europa.eu/transport/sites/transport/files/legislation/2020-03-23-communication-green-lanes_en.pdf.
În contextul răspândirii infecției cu COVID-19, mai multe state europene au aplicat scutiri temporare privind timpul de conducere și odihnă în cazul șoferilor statelor membre UE și non-UE. Pentru informații suplimentare accesați tabelul prezentat: https://ec.europa.eu/transport/sites/transport/files/temporary-relaxation-drivers-covid-art14-1.pdf .
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!