6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Moldovenii vor putea călători în Statul Qatar fără vize: Guvernul a aprobat semnarea Acordului
Cetățenii moldoveni vor putea călători în Statul Qatar fără vize. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi semnarea Acordului între Republica Moldova și Statul Qatar cu privire la abolirea vizelor de scurtă ședere pentru posesorii de pașapoarte ordinare.
Foto: UNIMEDIA
Potrivit documentului, deținătorii unui pașaport valabil pot intra pe teritoriul celuilalt stat fără viză pentru o perioadă de 90 de zile în decurs de 180 de zile, dacă călătoresc în scop de afaceri (serviciu), turism sau tranzit. În cazul în care perioada de aflare pe teritoriul celuilalt stat urmează a fi mai mare de 90 de zile în decurs de 180 de zile, va fi necesară obținerea unei vize de lungă ședere.

Noile condiții vor contribui la dezvoltarea și consolidarea relațiilor de colaborare și prietenie dintre cele două state, prin facilitarea călătoriilor pentru cetățeni. De asemenea, eliminarea regimului de vize și mărirea fluxului de călători va impulsiona cooperarea pe domeniile de interes reciproc, schimburile comerciale bilaterale și va facilita călătoriile în scop turistic.


Pub