Potrivit imaginilor, șoferul unui autoturism de marca Mazda, în vârstă de 19 ani, gonind noaptea, a pierdut controlul asupra volanului și s-a izbit violent în bordură, fiind ulterior proiectat într-un pilon pentru electricitate.
Accidentul s-a produs în jurul orei 01:21. Din datele preliminare, tânărul ar fi încercat să fugă de oamenii legii, mașina cărora a nimerit în secventa video, însă manevrele efectuate pe șosea au dus la pierderea controlului și, în cele din urmă, la impact.
Conducătorul auto a fost preluat de ambulanță și transportat de urgență la spital. Poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!