20,12 lei/l Motorină scade mâine cu 21 bani pe litru la 20,12 lei/l; benzina la 23,23 lei/l noile prețuri ANRE 14 Mamă de 48 ani din Anenii Noi naște cel de-al 14-lea copil la Maternitatea Gheorghe Paladi prin cezariană 50 Procurori și mascați peste 50 descinderi în dosarul planurilor de destabilizare a R Moldova; 35 persoane vizate 19,81 lei Euro crește cu 4 bani la 19,81 lei; dolarul la 16,96 lei cursul BNM afișat azi pentru weekend
Năstase despre demiterea șefului de la Spații Verzi: „A fost găsit țapul ispășitor, omul este dat afară contrar legislației”

Președintele Fracțiunii Platformei DA, Andrei Năstase, din CMC susține că șeful de la Spații Verzi a fost demis contrar legislației și juridic ar putea fi restabilit în funcție. „A fost găsit țapul ispășitor și îl dă afară contrar legislației, dar problema nu este rezolvată”, a menționat Năstase în cadrul ședinței Consiliului Municipal Chișinău

Foto: zdg.md

„Parcul Alunelul este în gestiunea Preturii Buiucani și se găsește un țap ispășitor, șeful de la Spații Verzi și îl dă afară contrar legislației, dar problema nu este rezolvată. Juridic ar putea să fie restabilit în funcție, pentru că cei care trebuia să gestioneze în detaliu Parcul Alunelul, au dat în exploatare recent cu panglici tăiate și foarte mult fals”, a menționat Andrei Năstase.

Şeful Asociaţiei de Gospodărire a Spaţiilor Verzi, Serghei Carp, a fost demis din funcție, după decesul fetiței de doar 1 an și 2 luni, în parcul Alunelul.

Incidentul s-a produs sâmbătă dimineața în parcul Alunelul. Creanga s-a prăbușit peste căruciorul în care se afla copilul. Fetița a murit la spital.

Șeful Direcției sănătate a municipiului Chișinău, Boris Gîlca, a venit cu detalii despre intervenția medicilor, după incidentul tragic din această sâmbătă când o creangă imensă a căzut peste un copil. Acesta a spus că micuța de doar un an și 2 luni a fost transportată la cel mai apropiat spital, însă medicii nu au reușit să o salveze.

Primăria Chișinău a anunțat că va deschide o anchetă internă după acest caz. Potrivit municipalității, pentru acest parc, Întreprinderea Municipală Spații Verzi a a solicitat de la Agenția de Mediu, curățarea și defrișarea a 170 de arbori, Agenția însă a dat acceptul doar pentru curățarea și defrișarea a 70 de copaci. „În urma cazului tragic de astăzi, când un copac s-a rupt și a căzut traumând un copil, Primăria Chișinău este alături de familia și se implică pentru a ajuta”, se arată în comunicat.

De partea cealaltă, Agenția de Mediu spune că arborele vizat în cazul decesului prematur al copilului nu se regăsește în lista arborilor propuși spre coordonare și autorizare a efectuării tratamentelor silvotehnice de către Î. M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” în solicitarea sa.

Procuratura Generală a pornit urmărirea penală pe faptul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către persoane publice a obligaţiilor de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase faţă de ele, care a cauzat decesul unei persoane, infracţiune prevăzută de art. 329 alin. (2) lit. a) din Codul penal.

Totodată, pe perioada anchetei conducerea de la Spații Verzi a fost suspendată.


Pub