„Primul caz a fost înregistrat la data de 03 decembrie într-o suburbie din mun. Chișinău. O doamnă a solicitat intervenția ambulanței pentru fiul său de 18 ani, consumator de droguri. Echipa SAMU Botanica a intevenit la domiciliu, unde tânărul în momentul examinării a agresat fizic și verbal echipa AMU, ameninţând medicii cu un cuţit și refuzând categoric ajutorul medical.
La scurt timp, ieșind din casă, pacientul a cerut cheile de la autoambulanță. Dând dovadă de un comportament neadecvat, tânărul a fugit de la locul solicitării, iar în ajutor a fost chemată poliția. Din anamneză, din spusele rudelor s-a constatat că băiatul se află la evidență și a fost internat la spitale de profil.
Al doilea caz s-a produs în seara zilei de 4 decembrie într-o localitate a mun. Chișinău, unde a fost solicitat Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească pentru un tânăr de 25 ani pe motivul solicitării ,,IRVA, febră, dispnee”. Echipa SAMU Rîșcani a intervenit la domiciliul pacientului și a acordat ajutorul medical corespunzător diagnosticului prezumtiv.
În timpul acordării asistenței medicale urgente, pacientul era agitat, în permanență injura personalul medical, insistând în mod agresiv spitalizare. Echipa AMU a anunțat medicul superior, care a solicitat suportul poliției. Împreună cu reprezentantul organelor de drept pacientul a fost transportat asistat la spital, continuând să manifeste același comportament brutal și nestăpânit”, se arată în comunicatul emis de CNAMUP.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!