750.000 Datele a 750.000 de moldoveni furate în atacul cibernetic masiv 150 mld lei Datoria publică a depășit 150 de miliarde de lei, un prag istoric 10 mln € Podul de pe strada Ismail se repară cu 10 milioane de euro de la BERD 45.900 lei Salariile deputaților urcă la aproape 46.000 de lei, cel mai mare prag
Peste cinci milioane de oameni săraci din Italia, inclusiv imigranți, vor primi o alocaţie de 780 de euro. Ce condiţii trebuie să îndeplinească

Guvernul de la Roma va acorda o alocaţie cetăţenească de până la 780 de euro persoanelor care trăiesc în Italia sub pragul sărăciei, inclusiv imigranţilor care au un permis valid de şedere şi locuiesc în această ţară de cel puţin zece ani, informează presa italiană.

Foto: UNIMEDIA

Măsura, care are scopul de a combate sărăcia, urmează să intre în vigoare de la 1 aprilie 2019.

Valoarea alocaţiei poate ajunge până la un maxim de 780 de euro pe lună de persoană şi se acordă doar pentru o perioadă de 18 luni, timp în care beneficiarii sunt obligaţi să încerce să se angajeze.

Pentru a fi eligibili, solicitanţii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, printre care: să fie cetăţean italian sau să locuiască legal în Italia de cel puţin zece ani, să aibă un venit de sub 9.300 de euro şi să nu deţină active imobiliare cu o valoare de mai mare de 30.000 de euro, potrivit publicaţiei Il Sole 24 Ore.

Autorităţile au anunţat că vor efectuate verificări dure pentru a preîntâmpina fraudarea sistemului, cei prinşi că au încercat să obţină ilegal aceste beneficii riscând între 2 şi 6 ani de închisoare


Pub