Serialul urmărește aventurile a trei experți în viață sălbatică – Aldo Kane, Declan Burley și Vianet Djenguet – care călătoresc în cele mai izolate regiuni ale lumii pentru a documenta speciile amenințate cu dispariția. Printre animalele rare filmate se numără tigri malaezieni, rinoceri javanezi, leoparzi caucazieni și balene din Atlanticul de Nord. Însă secvențele cu ursul Gobi reprezintă unul dintre cele mai mari succese ale echipei.
Imaginile, obținute cu ajutorul unor camere de supraveghere amplasate în zone greu accesibile, prezintă nu doar un urs adult, ci și un pui de urs Gobi, o dovadă că specia continuă să se reproducă în sălbăticie. „Sunt urși mari care trăiesc într-un mediu extrem, între călduri arzătoare și ierni dure. Supraviețuiesc hrănindu-se cu rubarbă și alte plante rare”, explică Aldo Kane.
Pentru echipa de filmare, procesul a fost o provocare majoră. Săptămâni întregi au fost petrecute în tăcere și discreție, în așteptarea unor semne de activitate. „Filmatul te face vulnerabil, exact ca animalele pe care încerci să le surprinzi. E o experiență profundă, care te face să înțelegi cât de fragilă este viața lor”, spune Vianet Djenguet.
Secvențele filmate sunt deosebit de importante și pentru oamenii de știință. Acestea vor fi incluse în documente oficiale trimise către UNESCO, pentru a susține nevoia de protejare sporită a habitatului acestui urs rar. „E o dovadă vizuală extrem de valoroasă, care ne-ar putea ajuta să obținem sprijin real pentru conservarea speciei”, subliniază Djenguet.
Declan Burley, un alt membru al echipei, descrie momentul descoperirii imaginilor: „Când vezi rezultatele muncii tale – un urs și un pui filmați într-un mediu atât de izolat – simți o bucurie autentică. Nu e nimic regizat, doar pură uimire și recunoștință.”
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!