„Sunt zile când mă simt mai rău, dar sunt zile când nu simt nimic. Mă restabilesc. Am noroc de sora mea, care mereu e alături. Toată familia mea, toți prietenii mei sunt alături. Am prieteni extraordinari.
Șoferul s-a apropiat de mine și mi-a spus că nu m-a văzut, apoi următoarea întrebare „Tu ce căutai în mijlocul drumului?”. Eu evident mă uitam la el - „Tu serios?” Nu doar că avaria era aprinsă, dar și portbagajul era deschis. Portbagajul când îl deschizi luminile sunt aprinse în salon. Unicul gând care la mine a fost - șoferul ar trebui să fie de față anume în momentul ăsta, să vadă ce se află sub pansament.
Trebuie să găsim proteze cu care eu să pot să dansez. Eu am decis să nu mă uit în partea de jos și să înțeleg că la mine viața deja e divizată în „până la” și „după”.
Mă rugam doar să rămân în viață. Dacă nu rămâneam în viață, după mine mai plecau trei suflete”, a spus Marcela.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!