Pe parcursul ultimii luni a anului curent, polițiștii de frontieră au întreprins acțiuni de investigație pentru a dejuca planurile unui conațional, care identifica persoane și le organiza trecerea ilegală peste frontiera de stat. Astfel, săptămâna trecuta a fost pornită o cauză penală în baza art. 362ˡ, alin.2), lit.b) și c) Cod Penal al Republicii Moldova. În urma căreia a fost efectuată o percheziție la domiciliul bănuitului, locuitor al orașului Ungheni, în vârstă de 42 de ani.
Din cercetările preliminare au fost identificați și audiați trei moldoveni cu vârstele cuprinse între 20 și 34 de ani, care anterior au ajuns ilegal pe teritoriul Uniunii Europene. Interogați, tinerii au recunoscut că au oferit persoanei bănuite câte 500 de euro fiecare pentru infracțiunea săvârșită.
Ulterior, de către Judecătoria Ungheni, bănuitul a fost plasat sub control judiciar pe un termen de 30 zile, decizia fiind atacată la Curtea de Apel Chișinău.
În continuare, polițiștii de frontieră cercetează cazul sub toate aspectele legale până la elucidarea tuturor circumstanțelor. Dacă va fi găsit vinovat bărbatul riscă o pedeapsă conform art. 362ˡ, alin.2), lit.b) și c) al CP al RM, amendă în mărime de la 850 la 1350 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 5 ani.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!