Procuratura mai solicită ca Parlamentul să explice ce se are în vedere prin controlul parlamentar al unei anchete penale pendinte, care este temeiul legal, limitele și competențele celor două comisii parlamentare în raport cu Procuratura.
Scrisoarea Procuraturii Generale către președintele Parlamentului, Igor Grosu by UNIMEDIA on Scribd
Procuratura Generală a luat act de Hotărârea Parlamentului din 20 august 2021, privind rezultatele audierilor parlamentare cu privire la progresul acțiunilor în procesul de recuperare a mijloacelor financiare sustrase din sistemul bancar și dezaprobă constatările forului legislativ. Totodată, șeful PG, Alexandr Stoianoglo, a expediat o scrisoare oficială către președintele Parlamentului, în care menționează, printre altele, despre „disponibilitatea Procuraturii și a sa personală de a avea o comunicare și o
conlucrare constructivă cu toate autoritățile statului, în limitele cadrului legal și
constituțional, pe toate platformele posibile, doar că nu în
calitate de raportor și nu pentru a primi indicații procesuale pe lucrări pendinte
(procese și urmăriri penale), colaborare ce trebuie să fie bazată pe principiul
loialității și respectului reciproc”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!