4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
(video) Kaja Kallas: Vom înainta Rusiei solicitarea să-și elimine trupele din Transnistria

Înalta Reprezentantă a Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, a dezvăluit că UE „va înainta Rusiei solicitarea de a elimina trupele rusești din Transnistria”. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței de presă comune cu președinta Maia Sandu, susținută la Chișinău astăzi.

Foto: Președinția RM

„UE se pregătește pentru eventuale negocieri cu Vladimir Putin privind războiul din Ucraina. Confirmați aceste informații? Cât de reale ar fi aceste negocieri, dar și ce ar însemna pentru pacea din regiune și pentru Ucraina în general?”, a fost întrebată Înalta Reprezentantă a Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Vicepreședinta Comisiei Europene.

„Aceste negocieri pe care le vedem nu prea ne conduc spre un rezultat. Se înaintează anumite cerințe pentru partea ucraineană și pentru cea rusească. Înainte de a discuta cu rușii noi trebuie inițial să cădem de acord pe ce materie vrem să discutăm cu ei. Anume din acest motiv, am propus ministrului de Externe, câteva luni în urmă, o listă de chestii pe care noi ne dorim să le vedem din partea Rusiei, fiindcă există și niște solicitări din partea noastră, dacă se gândesc, de exemplu, la anularea sancțiunilor. Noi am discutat și vom discuta cu miniștrii de externe, la finele lunii mai. În ceea ce privește Repubica Moldova, noi vom înainta solicitarea de a elimina trupele rusești din Transnistria”, a răspuns Kaja Kallas.

În aceeași conferință, Înalta Reprezentantă a Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, dă asigurări că, „Transnistria nu va deveni un obstacol pentru viitorul european al Republicii Moldova”.

Președinta Maia Sandu nu a comentat declarațiile.


Pub