48 % Spălatul pe mâini reduce bolile diareice acute aproape la jumătate 53 Cercetați într-un dosar de mită la examene auto la Călărași, rețea depistată 4 echipaje Pompierii au stins un incendiu la un depozit de brichete din Căușeni 19,6962 lei/€ Cursul BNM pentru euro azi; leul câștigă ușor teren
PLDM: Datul din deget şi amenințările făcute în adresa judecătorilor demonstrează imixtiunea în justiției şi tentativa de a o supune politic

Partidul Liberal Democrat din Moldova susține că ceea ce guvernanții numesc „reforma justiției” este, de fapt, o ingerință crasă în autoadministrarea judecătorească. „PLDM cere guvernanților să nu admită derapaje anticonstituționale și antidemocratice, să identifice metode de colaborare cu puterea judecătorească în implementarea reformelor, iar toate legile ce țin de justiție până la aprobare să fie avizate obligatoriu de către Comisia de la Veneția”, se menționează în comunicatul formațiunii.

Foto: PLDM
„PLDM constată că ceea ce guvernanții numesc „reforma justiției” este, de fapt, o ingerință crasă în autoadministrarea judecătorească .
Amintim celor de la guvernare că în conformitate cu art.6 din Constituție:
„În Republica Moldova puterea legislativă, executivă și judecătorească sunt separate și colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin potrivit prevederilor Constituției”.
Nu negăm faptul că sistemul justiției necesită reformare. Dar reforma trebuie sa se înfăptuiască în baza Constituției și Legii.
Darea din deget și amenințările făcute de către cei care au depus jurământ să respecte Constituția și legile Republicii Moldova demonstrează cu prisosință imixtiunea în justiție și tentativa de a o supune politic .
PLDM cere guvernanților să nu admită derapaje anticonstituționale și antidemocratice, să identifice metode de colaborare cu puterea judecătorească în implementarea reformelor, iar toate legile ce țin de justiție până la aprobare să fie avizate obligatoriu de către Comisia de la Veneția.
PLDM face apel la toți partenerii externi să fie obiectivi și să nu permită preluarea controlului politic asupra justiției.
Statul de drept nu se edifică pe ilegalități”, au scris reprezentanții PLDM.


După patru ani de tentative eșuate, judecătorii din Republica Moldova s-au întrunit la Adunarea Generală. Timp de 5 ore, cei peste 300 de magistrați au avut luări de cuvânt, apoi au decis să ia o pauză în care să elaboreze o declarație comună, despre starea lucrurilor în justiție, apoi se va veni cu propuneri despre regulament.

În aceeași zi, spre seară, șefa statului, Maia Sandu, a anunțat că va convoca pentru astăzi, la ora 14:00, Consiliul Suprem de Securitate în legătură cu situația excepțională din justiție. Asta după ce Adunarea Generală a Judecătorilor a amânat numirea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Consiliul Superior al Magistraturii va fi funcțional în 30 de zile, a anunțat șefa statului, Maia Sandu. Parlamentul urmează să numească membrii non-judecători.


Pub