35,56 lei/l Motorina la 35,56 lei/l (+15 bani), benzina la 33,21 lei/l: noile prețuri ANRE de mâine 70 sesizări 70 de sesizări de violență în familie în 24 de ore, 3 cu vătămări 13,4 kg 13,4 kg droguri camuflate în jucării: 4 înculpați trimisi în judecată pentru trafic 17,9224 lei Dolarul sare la 17,9224 lei (+7 bani), euro la 20,1053 lei: cursul BNM de azi
Italia trimite 500 de soldați la Milano, după jafurile din weekend: Orașul se pregătește de noi proteste

Guvernul italian a promis un „răspuns ferm din partea statului” după ce protestele împotriva costului vieții au degenerat în ciocniri cu poliția, acte de vandalism și jafuri. Manifestațiile din weekend au provocat haos în Milano, astfel că armata Italiei trimite 500 de soldaţi pentru a preveni noi revolte în centrul oraşului, unde sâmbătă sunt anunțate noi proteste, scrie The Guardian, citat de hotnews.ro.

Foto: Profimedia

Pe lângă răspunsul militar, guvernul condus de prim-ministrul de extremă dreapta, Giorgia Meloni, a anunțat noi măsuri de securitate, printre care incriminarea participării violente la o demonstrație, pedepse mai severe pentru revoltați și răspunderea financiară a părinților ai căror copii iau parte la acte de vandalism.

Totodată, agenția de presă Ansa a relatat că planul executivului vizează și tinerii imigranți de a doua generație, cunoscuți sub numele de „maranza”, un termen argotic folosit pentru a descrie bandele de tineri provenind din zone marginalizate.

„Guvernul va reacționa ferm la aceste atacuri împotriva statului, inclusiv prin măsuri contra violenței minorilor”, a declarat vicepremierul Antonio Tajani, după o ședință de securitate condusă luni de Meloni.

Coaliția de guvernare, care se pregătește pentru alegerile de anul viitor, vrea să înăsprească și pedepsele pentru blocajele rutiere. Măsura vine după ce șoferii de camioane din sudul Italiei au blocat șoselele zile în șir, în semn de protest față de prețul carburanților.

Manifestații violente la Milano

Poliția din Milano a reținut 271 de persoane după ce un grup de tineri cu cagule au dat foc la coșuri de gunoi, au jefuit magazine și au spart geamuri, inclusiv în zona din jurul catedralei orașului, în timpul tulburărilor de sâmbătă și duminică.

Forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene și tunuri de apă pentru a dispersa grupurile violente, care se aflau la marginea unei manifestații inițial pașnice. Dintre cei reținuți, 32 au fost arestați, inclusiv 23 de minori și 13 cetățeni străini, a declarat luni poliția. Alte 28 de persoane au fost sesizate autorităților judiciare.

Multe magazine de lux din cartierul modei din Milano au rămas închise din cauza temerilor legate de noi tulburări. Branduri precum Chanel, Tiffany și Dior și-au retras marfa din vitrine ca măsură de precauție.

Printre spațiile comerciale devastate s-au numărat și lanțurile de articole sportive Decathlon și Arc’teryx, precum și un magazin al operatorului de telefonie mobilă Vodafone.

Noi proteste anunțate în weekend

Între timp, Milano se pregătește pentru noi tulburări în weekend, după apariția pe rețelele sociale a mișcării „17 Octombrie”. Noua grupare a anunțat demonstrații în fiecare sâmbătă după-amiază, atât la Milano, cât și în alte orașe mari, „până când acest guvern de hoți se va prăbuși”.

Opoziția politică acuză guvernul Meloni că folosește securitatea ca instrument de propagandă și că ignoră problemele reale, cum ar fi educația, lipsa locuințelor și degradarea zonelor marginalizate.

Proteste similare au avut loc și în alte părți ale Europei. În Franța, jafurile în masă și incendierea clădirilor publice au pus Parisul și alte mari orașe în alertă maximă. Alte manifestații sunt așteptate și în acest weekend.

De asemenea, mii de oameni s-au adunat marți seara la Lisabona și în alte orașe portugheze, manifestațiile de acolo fiind inspirate de mișcările din Spania vecină, unde protestatarii au instalat deja de câteva săptămâni tabere de corturi în centrul Madridului.


Pub