22,70 lei/l Benzină 22,70 lei/l, motorină 19,23 lei/l de Sf Ion; faceți plinul azi înainte de scumpire ANRE 63,9 % Adulți supraponderali în RM, 22,7% obezi și 6,7% cu diabet; aplicație valori nutriționale lansată 3 ani Dorin Damir, Pînzari și Cojocaru condamnați la 3 ani închisoare dosar angajări fictive la IGP 78,5 % Scădere tranzacții imobiliare Chișinău cu 78,5% în trim IV 2025; doar 999 apartamente vândute
„Sunt forțată să părăsesc țara”. Marina Tauber susține că este amenințată cu violența fizică: Autoritățile închid ochii, le este convenabil

Deputata Marina Tauber, membră a Blocului Victorie anunță că este „forțată să părăsească țara, după mai multe amenințări grave cu răfuiala fizică, inclusiv”. „Ultima amenințare a fost însoțită de o fotografie cu sânge și o promisiune de violență fizică. PAS închide ochii la astfel de cazuri, încurajând prin inacțiune crearea unei atmosfere de frică și ură. Este convenabil pentru cei care doresc să suprime disidența și să intimideze opoziția”, a scris Marina Tauber.

Foto: UNIMEDIA

„Prieteni, din păcate, sunt nevoită să împărtășesc o veste neplăcută. Sunt intimidată și forțată să părăsesc țara. Pe numărul meu personal au început să sosească amenințări.

Nu este prima dată, dar amenințările au devenit mai îndrăznețe și mai brutale. Ultima amenințare a fost însoțită de o fotografie cu sânge și o promisiune de violență fizică. Cu siguranță mă voi adresa la poliție și mă aștept să fie luate măsuri pentru investigarea și pedepsirea vinovaților.

În ceea ce privește reacția autorităților - este puțin probabil să apară. PAS închide ochii la astfel de cazuri, încurajând prin inacțiune crearea unei atmosfere de frică și ură. Este convenabil pentru cei care doresc să suprime disidența și să intimideze opoziția.

Recent, în Moldova a apărut un echivalent al site-ului ucrainean „Mirotvoreț”. Pe acest site se publică informații despre persoane care ar acționa împotriva intereselor naționale. Printre acestea se numără politicieni, jurnaliști și mulți reprezentanți ai opoziției. Site-ul există de câteva luni cu acordul tacit al autorităților. Ce așteaptă? Până când va începe represaliile fizice asupra disidenților?

Într-o societate democratică, o astfel de poziție a conducerii țării este de neconceput. Și nu trebuie să permitem ca frica și ura să ne definească viața și viitorul. Mai ales când sunt încurajate de cei care ar trebui să ne protejeze”, a scris Marina Tauber.



Pub