35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Secretarul de stat american Antony Blinken, Serghei Lavrov și omologul din China au discutat despre situația în Afganistan

Secretarul de stat american Antony Blinken a discutat luni despre situaţia din Afganistan cu omologii săi din China şi Rusia, ţări care şi-au manifestat deja intenţia de a avea contacte cu talibanii, scrie digi24.ro, cu referire la AFP.

Foto: Profimedia Images

Antony Blinken i-a sunat separat pe ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, şi pe cel chinez, Wang Yi, pentru a discuta despre situaţia de securitate şi eforturile de evacuare din Kabul, a informat Departamentul de Stat, care nu oferă însă prea multe detalii despre conţinutul discuţiilor.

MAE rus anunță că Antony Blinken şi Serghei Lavrov au discutat despre „contactele Ambasadei Rusiei (de la Kabul) cu reprezentanţii tuturor forţelor politice majore din Afganistan, cu scopul de a contribui la asigurarea stabilităţii şi a ordinii publice”. Cei doi șefi ai diplomației „s-au pus de acord să continue consultările, cu participarea reprezentanţilor Chinei, Pakistanului, a altor ţări interesate şi a ONU, pentru a contribui la crearea condiţiilor prealabile iniţierii unui dialog interafgan cuprinzător, în noile condiții ”, se arată în comunicatul Ministerului rus de Externe.

MAE rus informează, pe de altă parte, că Serghei Lavrov a vorbit separat, luni, și cu ministrul de externe din China, Wang Yi, iar în comunicatul despre această convorbire se menționează că cei doi au avut „un schimb de vederi” și în legătură cu evoluțiile din Afganistan și impactul lor asupra situației din regiune. Cei doi miniștri au decis să-și coordoneze politicile, inclusiv la nivelul ONU.

Rusia şi China şi-au intensificat contactele cu talibanii după decizia SUA de a părăsi Afganistanul.

Rusia, a cărei invazie în Afganistan, în 1979, s-a încheiat cu un eşec după zece ani de ciocniri cu luptătorii islamişti - susţinuţi atunci de Washington -, şi-a menţinut Ambasada de la Kabul deschisă şi intenţionează să comunice cu talibanii.

Emisarul american Zalmay Khalilzad s-a consultat în mod frecvent cu Rusia şi China în timpul negocierilor dintre fostul guvern afgan şi talibani, negocieri care au urmărit stabilirea unei împărţiri paşnice a puterii în Afganistan, dar care nu s-au concretizat.

La rândul său, regimul de la Beijing a declarat luni că doreşte „relaţii de prietenie şi cooperare” cu Afganistanul condus de talibani, ceea ce sugerează că i-ar putea recunoaște ca reprezentanți ai noii puteri de la Kabul.

În ceea ce o privește, Moscova nu se arată nerăbdătoare să facă acest pas, precizând că „așteaptă” să vadă evoluțiile situației în teren. Potrivit Rusiei, situaţia din Afganistan era în proces de stabilizare, luni, talibanii asigurând „ordinea publică”.

Pe de altă parte, potrivit CNN, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a declarat luni că „nu a avut loc un transfer oficial de putere” de la guvernul afgan către talibani, în urma capitulării fostului președinte Ashraf Ghani, și a precizat că SUA colaborează cu comunitatea internațională pentru a stabili pe cine recunoaște ca lider al Afganistanului.

Ned Price nu a exclus posibilitatea ca SUA să recunoască un guvern taliban, dar a spus că aceasta va depinde de acțiunile insurgenților.

„În cele din urmă, când vine vorba de poziția noastră față de orice viitor guvern din Afganistan, aceasta va depinde de acțiunile acelui guvern, va depinde de acțiunile talibanilor. Urmărim îndeaproape”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat. „Adevărul este că un viitor guvern afgan care susține drepturile de bază ale poporului său, care nu adăpostește teroriști și care protejează drepturile de bază, inclusiv drepturile


Pub