20 miliarde $ Chevron intră în cursă pentru activele Lukoil evaluate la 20 miliarde de dolari 41 procente Dintre angajații din educație, 41% sunt plătiți sub pragul național al sărăciei 19,64 lei Euro crește la 19,6445 lei, dolarul la 16,932 lei la BNM 4 000 lei Polițist din Nisporeni prins cu mită pentru a mușamaliza dosar de violență în familie
SUA au ridicat de la sol mai multe avioane de luptă după ce patru aeronave militare rusești au fost detectate în zona Alaska

Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospaţială (NORAD) a ridicat mai multe avioane de luptă de la sol, după ce a detectat în largul Alaskăi câteva aeronave militare ruseşti, scrie adevărul.ro.

Foto: foto-simbol

Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospațială (NORAD) a trimis miercuri, 24 septembrie, mai multe avioane de luptă pentru a intercepta și identifica patru aeronave militare aparținând Federației Ruse, aflate în apropierea coastelor statului Alaska. Informația a fost transmisă oficial joi printr-un comunicat de presă citat de foxnews.

Conform sursei, forțele NORAD au detectat prezența a două bombardiere strategice rusești de tip Tu-95 și a două avioane de vânătoare Su-35, care operau în Zona de Identificare a Apărării Aeriene (ADIZ) din Alaska, un spațiu aerian internațional care impune identificarea rapidă a tuturor aparatelor de zbor din motive de securitate națională.

Pentru a răspunde acestei incursiuni, NORAD a mobilizat un avion E-3 de tip AWACS (Airborne Warning and Control System), patru avioane de luptă F-16, precum și patru aeronave de realimentare în aer KC-135.

NORAD a precizat că aeronavele rusești au rămas exclusiv în spațiul aerian internațional și nu au pătruns în teritoriul suveran al Statelor Unite sau al Canadei şi că această zonă ADIZ începe dincolo de granițele spațiului aerian suveran al celor două țări nord-americane și este monitorizată constant pentru a preveni orice potențial risc.

De altfel, activitatea forțelor aeriene ruse în această regiune nu este un fenomen izolat. Luna trecută, un alt aparat militar rus, un IL-20 COOT, a fost detectat în ADIZ din Alaska, iar NORAD a reacționat prompt trimițând un E-3, două F-16 și două aeronave KC-135 pentru a efectua o interceptare și identificare vizuală.

În ambele situații, NORAD a subliniat că astfel de activități rusești sunt frecvente și, deși sunt atent supravegheate, nu indică în mod necesar o amenințare directă la adresa securității regiunii.


Pub