28 Cazuri de intoxicație cu monoxid de carbon în RM de la începutul anului 2025, 67 afectați și 4 decedați 1.200.000 lei Valoare narcotice ridicate de poliție de la un jurist și o tânără prinși în flagrant la Chișinău 6 Drone traversat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în această dimineață, anunț MA 19,83 lei Cursul oficial al euro stabilit de BNM pentru astăzi, față de dolar la 17,17 lei
Facturile mari la gaz ale moldovenilor au ajuns pe masa lui Junghietu: Ce pot face consumatorii

Ministerul Energiei a convocat, ieri, o ședință, în contextul numeroaselor sesizări ale consumatorilor privind facturile la gaze naturale pentru lunile august, septembrie și octombrie 2025. „Am atras atenția asupra numărului foarte mare de plângeri primite în ultimele săptămâni – estimativ între 20 și 30 de mii. Majoritatea consumatorilor au indicat în sesizările depuse date de consum exagerate în facturi, utilizarea pe scară largă a consumului estimativ și probleme legate de citirea sau funcționarea contoarelor”, a subliniat ministrul Dorin Junghietu.

Foto: colaj

La discuții au participat reprezentanții SA Moldovagaz, SRL Chișinău-gaz, SA Energocom și ai operatorilor regionali de distribuție.

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a atras atenția asupra numărului foarte mare de plângeri primite în ultimele săptămâni – estimativ între 20 și 30 de mii. Majoritatea consumatorilor au indicat în sesizările depuse date de consum exagerate în facturi, utilizarea pe scară largă a consumului estimativ și probleme legate de citirea sau funcționarea contoarelor. Totodată, s-a menționat că fenomenul a fost puternic reflectat și în spațiul public, iar SA Energocom a explicat că facturile sunt emise strict pe baza datelor transmise de către operatorii de distribuție.

„Consumatorii trebuie tratați corect și transparent și Ministerul nu va tolera încălcarea acestui principiu”, a subliniat Dorin Junghietu.

„În cadrul discuțiilor, ministrul a cerut explicații pentru creșterea cu aproximativ 33% a numărului de consumatori trecuți în regim de plată fixă într-o singură lună și pentru dificultățile întâmpinate de cetățenii care nu pot transmite online indicii contoarelor și sunt nevoiți să meargă fizic la ghișee. De asemenea, în cadrul ședinței s-a reiterat faptul că responsabilitatea pentru transmiterea corectă a datelor aparține distribuitorilor care trebuie să respecte metodologiile și normele aprobate de ANRE și să nu saboteze procesul de transmitere a datelor.

Totodată, ministrul a solicitat prezentarea, în cel mai scurt timp, a situației actuale privind instalarea echipamentelor noi, evoluția soluționării plângerilor și progresul integrării sistemelor informatice împreună cu ANRE.

Reprezentanții SA Energocom au anunțat că lucrează la îmbunătățirea softului de facturare, conform contractului în vigoare.

Părțile au convenit ca, până la sfârșitul acestei săptămâni, operatorii să corecteze situațiile semnalate și să ajusteze toate facturile afectate, astfel încât acestea să reflecte consumul real, eventualele plăți în avans și diferențele apărute.

Chișinău-Gaz și ceilalți operatori de distribuție vor prezenta Ministerului Energiei și ANRE, în maximum 10 zile, un raport privind instalarea sistemelor de citire la distanță, numărul consumatorilor care nu permit accesul pentru citirea contoarelor și măsurile aplicate în astfel de cazuri, inclusiv relocarea contoarelor la limita de proprietate.

La finalul ședinței, Ministerul Energiei a subliniat necesitatea implementării unor campanii de informare pentru consumatori, dar și respectării disciplinei contractuale.

Cetățenii sunt încurajați să verifice indicii de pe contor, iar în cazul unor neconcordanțe, să solicite recalcularea facturii”, se menționează în comunicatul ministerului Energiei.


În luna octombrie, mai mulți consumatori au observat că plățile efectuate în avans pentru gaz nu apar în noile facturi emise de SA „Energocom”. Compania a dat asigurări că sumele vor fi reflectate în factura pentru luna octombrie, după finalizarea procesului de tranziție de la „Moldovagaz”.

La 17 aprilie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a anunțat inițierea procesului de selectare a furnizorilor de gaze naturale.

Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a fost întrebat, la UNInterviu pentru UNIMEDIA, cine va pregăti Moldova de iarnă dacă instituția riscă să rămână fără licență. „Nu stăm în aer. Acest lucru va fi soluționat”, a declarat acesta.

La 23 mai, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a decis desemnarea companiei SA „Energocom” în calitate de furnizor cu obligații de serviciu public, pentru o perioadă de trei ani.

Începând cu 1 septembrie 2025, S.A. Energocom a devenit furnizorul de gaze naturale în cadrul obligației de serviciu public și al furnizării de ultimă opțiune, conform Hotărârii ANRE nr. 479 din 4 august 2025.


Pub