„Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Dej, microbuzul, care se deplasa dinspre Polonia, ar fi pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autocamion.
Din totalul celor 8 persoane implicate în accident, 4 sunt cetățeni ai Republicii Moldova, iar restul sunt cetățeni ucraineni și ai Federației Ruse.
Tragicul accident a dus la decesul a 3 persoane: 2 cetățeni moldoveni și un cetățean ucrainean. Printre victimele decedate se numără și șoferul microbuzului, cetățean moldovean.
Din cele 5 persoane rănite, 2 sunt cetățeni moldoveni care au fost transportați la Spitalul Municipal din Dej, unde au primit îngrijiri medicale și au fost ulterior externați. Familia cu un copil minor (în vârstă de 3 luni), cetățeni străini, a fost transferată la Spitalul Pediatric din municipiul Cluj-Napoca pentru investigații suplimentare”, precizează MAE.
Trei moldoveni au decedat, iar alți 5 au fost răniți într-un accident în județul Cluj, România. Tragedia a avut loc în această dimineață, în urma unui impact frontal produs între un microbuz din R. Moldova și un autocamion.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!