„Cu privire la prezența noi tulpini de COVID-19, din Marea Britanie, în Republica Moldova, menționăm că, laboratorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică a recepționat primele rezultate primelor 10 probe expediate laboratorului din Berlin. Astfel, conform rezultatelor, nu a fost confirmată prezența tulpinii britanice. Totodată, ANSP a expediat alte 20 probe pentru examinare, aceluiași laborator.
Menționăm că, la moment, testele privind depistarea noi tulpini sunt efectuate de către un laborator privat, care deține kituri speciale în acest sens. Însă, metoda recomandată de Organizația Mondială a Sănătății este metoda secvențierii. Reprezentanții MSMPS au avut o ședință cu specialiștii din cadrul laboratorului privat, în urma căreia au decis că vor fi expediate câteva probe laboratorului din Berlin, pentru a confirma veridicitatea rezultatelor. La moment, laboratoarele ANSP nu dispun de echipamente necesare pentru a depista noua tulpină. Însă, MSMPS a solicitat Organizației Mondiale a Sănătății, suport privind dotarea laboratorului ANSP, pentru realizarea metodei de secvențiere, astfel încât, să fie posibilă depistarea și altor tulpini ale virusului SARs Cov-2”, au spus reprezentanții Ministerului.
Primarul capitalei a anunțat în cadrul ședinței Primăriei de astăzi că Ministerul Sănătății confirmă prezența acestei tulpini pe teritoriul RM.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!