Șoferul care conducea ilegal a fost prins de poliție în apropierea orașului Triere din Germania. În momentul în care i-au fost cerute actele, acesta a încercat să evite prezentarea lor și a arătat, în schimb, o copie a unui document falsificat în care se preciza că permisul său a fost prezentat la o altă secție de poliție.
În cele din urmă, bărbatul a recunoscut că a condus fără permis valabil de 40 de ani, timp în care a fost curier. Poliția a declarat că acesta se confruntă cu multiple acuzații.
De-a lungul timpului, au fost raportate mai multe cazuri similare în Germania. În iulie 2020, o femeie de 69 de ani ar fi condus fără permis 39 de ani. Aceasta a fost descoperită după ce a lovit un alt autovehicul aflat într-o parcare și a fugit de la locul accidentului.
De asemenea, în 2014, jucătorul de la Borussia Dortmund, Marco Reus, a fost amendat cu 540.000 de euro după ce a fost prins conducând un Aston Martin, chiar dacă nu deținea permis de conducere.
În Germania, conducerea unui autovehicul fără permis reprezintă o infracțiune care se pedepsește cu amenzi mari sau chiar cu închisoarea. Totodată, falsificarea unui document oficial este o infracțiune pedepsită cu amendă sau până la cinci ani de închisoare.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!