„Sunt profund întristată de vestea coliziunii feroviare produse astăzi în sudul Madridului. Transmit sincere condoleanțe Majestății Sale Regele Felipe al VI-lea, premierului Pedro Sánchez, poporului spaniol și familiilor victimelor. Le doresc celor răniți o recuperare grabnică. Moldova este alături de Spania”, a scris șefa statului, într-o postare pe X.
Peste 500 de pasageri se aflau în trenurile de mare viteză AVE și Iryo, implicate în accidentul de miercuri, pe linia Madrid-Sevilla. Ciocnirea dintre cele două a avut loc la o viteză de peste 100 de kilometri pe oră.
Garda Civilă spaniolă a filmat din elicopter și a furnizat presei internaționale imagini cu urmările accidentului feroviar ce a avut loc miercuri dimineață la 150 kilometri sud de Madrid.
Ministerul Afacerilor Externe a informat că, prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova în Regatul Spaniei, monitorizează situația în urma gravului accident feroviar produs în apropierea localității Urda, provincia Toledo.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!