„Нету в Малдове семьи такой, Где б не был свой герой... Iată dacă ne uităm în sală, bunelul lui Lilian Carp a primit unicul ordin pentru soldați, doamna prim-ministru, bunelul ei tot cu medalie a fost decorat. Tatăl meu nu am avut norocul să-l cunosc nici pe fotografie pentru că a căzut apărând Kievul. Noi acuma ridicăm mâna asupra celui mai sfânt simbol, lenta Victoriei. Mi-e îmi este rușine și nu știu cum să mă comport. Îmi este rușine de acest raport și de tot ce se întâmplă”, a spus Voronin.
„Mie îmi este rușine că astfel de simboluri au ajuns pe tancurile armatei ruse, care acum fac acest război. Nu mai putem tolera ca simbolurile războiului să fie în Republica Moldova”, a declarat deputatul PAS, Radu Marian.
Președinta Comisiei Juridice, Olesea Stamate, a explicat că proiectul de lege nu interzice utilizarea panglicei Sf. Gheorghe atunci când este parte a medaliei.
„Vreau să menționez că în acest proiect de lege nu se interzice utilizarea acestei lente atunci când este parte a medaliei, deci cei care au primit-o în semn de recunoștință pentru că au luptat în război și au apărat cetățenii, Patria o vor putea purta în continuare. Am să dau citire raportului, sper să mă auziți”, a explicat Stamate.
Nemulțumit s-a arătat și Igor Dodon. „Apropo, Ziua Victoriei începe cu Z și V. Parlamentul vrea să interzică și această sintagmă? Cu așa gândire, mâine-poimâine ne pomenim că cei de la guvernare vor încerca să interzică tot alfabetul, cu excepția a trei litere – P, A și S. Ar fi de râs, dacă n-ar fi atât de trist și grav”, a declarat Dodon.
Proiectul a stârnit și critecele altui fost șef de stat, Vladimir Voronin.
„Ei nici nu sunt cărturari, să se uite la Ștefan cel Mare care se folosea de această lentă, să se uite la toți eroii din povești, din fabule, din istorie”, a declarat liderul comuniștilor în cadrul unei conferințe de presă.
În Moldova se interzic simbolurile și atributele care promovează acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității. Persoanele care le răspândesc, inclusiv în mediul online, vor fi amendate. O modificare la Codul contravențional în acest sens a fost votat de partidul de la guvernare.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!