„Îmi pare foarte rău că mulți au intrat deja în campanie electorală și toate succesele și le atribuie. Bine că recunosc că sunt și succese. La unele greșeli sunt buni să arate cu degetul și parcă e o orchestră din diferite persoane, instituții, care caută gropile care sunt de 50 de ani nereparate și arată cu degetul acolo. Știm că există probleme în Chișinău, pe diferite sectoare, segmente. Știm și că nu toate problemele pot fi remediate într-un an sau într-o lună.
„Revenind la consilierii care abia au ieșit dintr-o campanie și au intrat în alta le-aș sugera să semneze decizia care să permită teraselor să lucreze și să nu caute nod în papură. Unde se întâmplă o problemă, ei apar ca prin minune cu camerele video, la unele posturi de televiziune. Faptul că sunt sfetnici și „доносчики” (rus. „pârâtori”) din colectiv care le aruncă câte un os – cunoaștem. Și cunoaștem și persoanele”, a spus Ceban.
Orașul Chișinău riscă să rămână fără terase de vară. Primarul capitalei, Ion Ceban, susține că fracțiunea PAS din CMC refuză să semneze o decizie prin care „să fie amenajate terasele după o procedură simplificată, fără construcții capitale”. Edilul argumentează modificarea prin faptul oamenii vor sta afară și nu în locuri, acum în perioadă pandemică. Reacția a venit după ce reprezentanții au cerut o explicație de la municipalitate. La rândul lor, cei din PAS spun că proiectul susține „gheretele milionare în detrimentul cafenelelor și barurilor” și cer convocarea de urgență a ședinței CMC pentru a aproba un proiect revizuit destinat doar sectorului Horeca.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!