4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
(video) Doar 13 ani și o voce fenomenală. Ionela Stînă, moldoveanca care a făcut show total la „Românii au talent”. Andra: Pentru mine s-a născut o stea

Ionela este solista și vedeta grupului. Cântă de la vârsta de 2 ani, din plăcere, iar la 9 ani a început să meargă la școala de muzică, unde a studiat saxofonul și fluierul, fiind atrasă de aceste instrumente după ce a văzut un tutorial pe YouTube. Ulterior, a început să studieze singură, acasă, pianul și chitara, scrie protv.ro, citat de SHOK.md.

Foto: Românii au talent

A participat la numeroase concursuri naționale și internaționale. Deși urmează un liceu teoretic, singurul liceu de artă fiind în Chișinău, prea departe și costisitor, Ionela studiază muzică la o școală privată. Dorința ei cea mai mare este să devină artist.

Ionela moștenește talentul muzical de la bunica ei

Talentul muzical îl moștenește de la bunica, care cânta în tinerețe. Mama este arhitect, iar tatăl inginer cadastral. Părinții au susținut-o mereu și au investit în pasiunea ei. Pe lângă muzică, Ionela iubește desenul, dar muzica rămâne marea ei dragoste. Spune că muzica este sensul vieții pentru ea.

Ionela compune piese și are deja 11 melodii scrise, în mare parte piese de dragoste. Îi place să cânte bossa nova la chitară și se inspiră din propriile experiențe. La început avea trac de scenă și teamă de penibil, fiind mai retrasă, dar muzica a ajutat-o să depășească aceste dificultăți.

Colaborează cu band-ul de un an. Totul a început când Ionela posta piese pe internet, iar dirijorul fanfarei a contactat-o și a invitat-o la repetiții. De atunci, cântă împreună la festivaluri și la zilele orașului. Pentru Ionela, dirijorul este ca un tată, iar atmosfera din band seamănă cu o familie.

Toți banii câștigați sunt reinvestiți în aparatură și microfoane. Primul lucru pe care Ionela și l-a cumpărat din banii ei a fost un microfon.

Reacția juriului de la Românii au talent 2026
Carmen Tănase: „Ești și frumoasă, și talentată, și expresivă, și fermecătoare. Aprinde lumânări, fata mea, și mulțumește-i lui Dumnezeu! Felicitări, sunteți excepționali”

Mihai Bobonete: „Demență totală! Mi-am adus aminte de domnu’ dirijor! Iar tu… deci eu nu am mai auzit voce cu ADHD ca a ta, iar băieții senzație! Bravo!”

Andra: „Pentru mine a star is born! Aici începe la Românii au talent! Pentru mine s-a născut o stea. Ești foarte talentată! Ești minunată!”

 


Pub