22,46 lei/l Benzină A95 scade mâine la 22,46 lei/l cu 14 bani, motorină 19,06 lei/l; ANRE actualizează prețurile 3 3 persoane grav rănite în accidentul de la Congaz; VW a lovit tractor apoi a fost proiectat în contrasens pe M3 3,4 mld lei Statul datorează fermierilor 3-4 miliarde lei; moțiune simplă împotriva ministrei Agriculturii pe tema datoriilor 19,80 lei Euro la 19,80 lei, dolar 16,91 lei azi la BNM; leul se întărește ușor față de euro, cedează la dolar
Donald Trump, atacat ca niciodată până acum de unul dintre idolii Americii: „O administrație coruptă, incompetentă și trădătoare”

Președintele american Donald Trump a fost ținta unor atacuri dure lansate de unul dintre idolii Americii. Cântărețul Bruce Springsteen a spus despre liderul de la Casa Albă că nu este potrivit pentru funcția de președinte, scrie Libertatea.ro.

Foto: Hepta

Aflându-se pe scena din Manchester, Bruce Springsteen a lansat o serie de acuzații la adresa președintelui Trump chiar în deschiderea turneului său „Land of Hope and Dreams” cu E Street Band.

Lucruri „ciudate” și „periculoase” care se petrec în SUA 

Înainte de a interpreta piesa care poartă numele turneului, artistul american a afirmat că SUA se află „în mâinile unei administrații corupte, incompetente și trădătoare”, conform ziarului britanic The Guardian. 

„La mine acasă, America pe care o iubesc, America despre care am scris, care a fost un far de speranță și libertate timp de 250 de ani, este în prezent în mâinile unei administrații corupte, incompetente și trădătoare. În această seară, le cerem tuturor celor care cred în democrație și în cele mai bune aspecte ale experimentului nostru american să se ridice alături de noi, să se pronunțe împotriva autoritarismului și să lase libertatea să răsune!”, a afirmat Springsteen.

Ulterior, în introducerea House of a Thousand Guitars, el a spus: „Ultimul obstacol, ultimul impediment în calea puterii după ce mecanismele de control și de echilibru ale guvernului au eșuat sunt oamenii, tu și cu mine. Adunarea oamenilor în jurul unui set comun de valori este tot ceea ce stă acum între democrație și autoritarism. Deci, la sfârșitul zilei, nu ne avem decât unii pe alții”.

Totodată, artistul a atras atenția și asupra unor „lucruri foarte ciudate și periculoase” care se petrec în SUA: „În America, oamenii sunt persecutați pentru că își folosesc dreptul la liberă exprimare și își exprimă dezacordul. Acest lucru se întâmplă acum. În America, cei mai bogați oameni au satisfacția de a lăsa cei mai săraci copii ai lumii pradă bolii și morții. Acest lucru se întâmplă acum”. 

Donald Trump, acuzat că se aliază cu dictatorii 

Bruce Springsteen a mai menționat și suspendarea finanțării universităților, dar și deportările făcute de administrația Trump: „Ne abandonează marii aliați și se aliază cu dictatorii împotriva celor care luptă pentru libertatea lor. Suspendă finanțarea universităților americane care nu se supun cerințelor lor ideologice. 

Îndepărtează oamenii de pe străzile americane și, fără un proces echitabil, îi deportează către centre de detenție și închisori străine. Toate acestea se întâmplă acum”.

„Majoritatea reprezentanților noștri aleși nu au reușit să protejeze poporul american de abuzurile unui președinte nepotrivit și ale unui guvern necinstit. Ei nu au nicio preocupare sau idee despre ceea ce înseamnă să fii profund american”, a mai spus cântărețul.

Nu este pentru prima dată când Springsteen lansează critici dure la adresa președintelui Donald Trump. Acesta a spus despre Trump, în timpul primului său mandat la Casa Albă, că este o „amenințare la adresa democrației noastre”.


Pub