„I-am spus că avem un credit mare pentru această fabrică de paste și dacă o putem plăti, vom scădea prețul pastelor, vom vinde mai multe și vom angaja mai mulți băieți. Mi-a răspuns: Aproape am rămas fără bani, însă mai am ceva în cont“. „Și mi-a dat 200 de mii de euro”, a spus agenţiei ANSA, Monseniorul Ambăruş, „don Ben”, cum îi spunea Papa Francisc.
Nu e prima dată când caritatea pontificală ajunge acolo unde se adună rănile cronice ale Europei urbane. De la facturile de electricitate ale refugiaților din clădirile ocupate la Roma, până la pachetele cu alimente și medicamente livrate personal de arhiepiscopul Krajewski la centrele de primire a migranților – opera discretă a Papei Francisc și a „ambulanței milostivirii” a devenit un fel de serviciu de urgență socială. Cu un stil aparte: fără să anunțe când vine, fără să întrebe ce religie au cei care primesc.
Krajewski însuși o spunea răspicat acum câțiva ani: „Caritatea nu face diferențe de culoare sau etnie, nu ține cont de zile de sărbătoare sau de fus orar. Merge acolo unde este nevoie.” Și, de cele mai multe ori, rămâne anonimă. Nu e milă, ci o datorie socială – o formă de reparație pentru o lume care își uită deliberat rătăciții.
Dar Casal del Marmo e mai mult decât o instituție corecțională. E locul în care Papa însuși a deschis, la un moment dat, simbolic, o Poartă Sfântă. Tot alături de „don Ben”. „Cred că nici măcar nu-mi știa numele complet”, rememorează astăzi episcopul auxiliar al Romei. Dar, mai important, spune el, e ce au simțit cei din interior: „că au fost văzuți”.
De luni, spune monseniorul, primește mesaje de la deținuți care se declară „orfani”. Unii i-au cerut să pună o floare pe mormântul Papei, din partea lor. Alții, poate, îl vor conduce simbolic pe ultimul drum. „Lucrăm ca fiii lui predilecți să poată fi prezenți la funeralii”, spune don Ben, fără a da detalii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!