„Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii SPIA al MAI, au reținut un șef al unui sector al Poliției de Frontieră, care ar fi răpit doi ucraineni sosiți ilegal în Moldova și i-ar fi transportat forțat înapoi în Ucraina, peste Nistru.
Mai mult decât atât, acesta i-ar fi lipsit pe fiecare din ei, în prezența lor, de a câte 100 euro din gențile ambilor. Urmare a probelor obținute și măsurilor speciale de investigație, în data de 5 septembrie curent, oamenii legii au descins cu percheziții la acesta, de unde au ridicat bunuri ce ar aparține altor cetățeni străini, care anterior au traversat ilegal frontiera de stat și care, la rândul lor, ar fi fost transportați forțat în Ucraina.
Urmare a reținerii acestuia, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), angajatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, prin încheierea Judecătoriei Chișinău, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor.
În continuare, se desfășoară acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și tragerii la răspundere a persoanelor implicate, timp în care acestea beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii”, se arată în comunicatul emis de PCCOCS.
Un șef din cadrul MAI a fost reținut de ofițerii Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI fiind suspectat de răpire de persoane. Operațiunea a avut loc vineri, 5 septembrie, în raionul Soroca.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!