„Astăzi, are loc Adunarea Generală a Judecătorilor din Republica Moldova.
O spun cu toată seriozitatea și responsabilitatea - de acești oameni depinde acum, dacă țara noastră mai rămâne pe hartă. Doar ei mai pot opri acum procesul de lichidare a statului nostru de către Sandu și gruparea ei criminală.
Sper mult să nu meargă pe scenariul 1, descris de Dna Judecător Victoria Sănduța. Dacă judecătorii consfințesc deciziile anticonstituționale ale unei Comisii de scule ale Maiei și grupării PAS, stat nu mai avem”, a declarat fostul premier.
Astăzi are loc Adunarea Generală a Judecătorilor. Urmează să fie aleși membrii Consiliului Superior al Magistraturii, selectați de comisia pre-vetting.
Juristul Nicolae Eșanu a spus că „înțelege faptul că judecătorii au suficiente motive pentru a fi nemulțumiți de ceea ce a făcut și face puterea legislativă și executivă, dar nu există absolut niciun motiv care ar justifica o eventuală blocare a procesului de alegere a membrilor CSM”. Comentariul său vine în contextul convocării Ședinței Generale a Judecătorilor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!