„Potrivit învinuirii înaintate de către procurori, inculpatul, la data de 16 iulie 2023, în jurul orelor 04:20, conducând automobilul de model „Mercedes Vito” pe traseul Fălești-Sculeni, în apropiere de sat. Măgureanca, r-nul Fălești, ignorând prevederile Regulamentului circulației rutiere, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 357 din 13.05.2009, nu a întreprins acțiunile regulamentare de reducere a vitezei sau de oprire, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului, ca rezultat, a tamponat un bărbat și a trecut cu automobilul peste el părăsind locul accidentului rutier. Victimei i-au fost cauzate vătămări corporale grave, care în scurt timp au dus la decesul ei la fața locului.
Inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția în comiterea infracțiunii imputate”, se arată în comunicat.
În privința acestuia a fost aplicată măsura preventivă sub formă de arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, locuitor al raionul Căușeni, a fost lovit mortal pe traseul Scumpia-Fălești. Șoferul care a comis fapta, a părăsit locul comiterii accidentului. Cadavrul bărbatului a fost depistat în apropiere de satul Măgureanca, raionul Fălești,
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!