Potrivit informațiilor, incendiul a fost identificat, după ce a fost observată o flacără deschisă de la geamul unui apartament. Imediat, la fața locului au intervenit 3 echipaje de salvatori și pompieri.
„Ajunși, aceștia au stabilit că incendiul a izbucnit la etajul unul al blocului de locuit cu 5 nivele. Pentru eficacitatea misiunii pompierii au format două sectoare de luptă.
Totodată, pentru a evita intoxicarea oamenilor cu produsele de ardere, salvatorii au evacuat 30 de persoane de la etajele superioare ale blocului.
În urma arderii nu au fost raportate victime. Echipele de intervenție au reușit să stingă flăcările.
Focul a distrus mai multe bunuri materiale dintr-o odaie cu suprafața de 16 metri pătrați.
Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior”, menționează reprezentanții IGSU.


Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 16 situații de risc.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!