Potrivit Procuraturii, cauza penală a fost pornită în ianuarie 2021, în privința a doi angajaţi ai Inspectoratului de poliţie Cahul, care acționând în comun, au pretins și primit de la un cetățean mijloace bănești în cuantum nestabilit (o bancnotă) sub formă de lire sterline, pentru a nu-i întocmi proces-verbal cu privire la contravenţie și anume pentru încălcarea regulilor de înmatriculare sau de înregistrare de stat, de revizie tehnică a vehiculelor.
Tot ei, acționând de comun acord, făcând uz de cuvinte, gesturi şi semne, au pretins şi ulterior primit 1000 lei, de la un alt cetățean, pentru a nu-i întocmi proces-verbal cu privire la contravenţia de exploatare a vehiculelor cu volanul amplasat pe partea dreaptă a axei longitudinale pe timp de noapte şi în condiții de vizibilitate redusă.
Urmărirea penală a durat 3 luni, iar judecarea cauzei - 2 ani.
Instanța a dispus și confiscarea în folosul statului, de la ambii inculpați, a sumei de 1000 lei.
Sentinţa poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Cahul în termen de 15 zile.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!