Potrivit sursei, Ion Ceban s-a trezit, chiar la startul perioadei electorale, cu interdicţie de a intra în România şi, în general, în spaţiul UE.
„Nici până azi nu e clar ce a stat la baza acestei decizii, dar un lucru e cert – respectiva interdicţie a fost exploatată la greu în scop electoral şi, cu siguranţă, a cântărit mult în scorul final înregistrat de blocul „Alternativa”. Acum, se zice că lui Ion Ceban i se pregăteşte o nouă lovitură, în urma căreia guvernarea ar urma să-şi asigure controlul asupra Primăriei capitalei. Dar să nu anticipăm lucrurile… Irina Vlah a fost trecută în aceste alegeri prin toate „cercurile iadului” – ţări conduse de prieteni ai PAS stăteau în rând la un moment dat pentru a-i aplica interdicţii, sancţiuni etc. În paralel, la colegii Irinei Vlah se făceau percheziţii, în spaţiul public erau aruncate informaţii care mai de care (apropo, acestea au fost dezminţite de „Inima Moldovei”, pentru că nu aveau nimic în comun cu realitatea), iar presa controlată de putere crea fonul informaţional corespunzător. Acum se zice că puterea pregăteşte o nouă lovitură Irinei Vlah şi partidului său. Dar, iarăşi, să nu anticipăm...”, scrie sursa citată.
La fel, Vasile Costiuc a fost hărţuit constant pe parcursul campaniei electorale.
„Chiar şi fără permis de conducere a rămas la un moment dat. În final, când a reuşit să treacă în Parlament, unii din cei cu putere de decizie au început să delireze că chipurile trebuie invalidate mandatele obţinute de „Democraţia Acasă”. Parcă unii din exterior le-au dat deja din deget celor de la guvernare şi parcă nu ar trebui să fie surprize. Dar, să nu anticipăm nici în acest caz”, precizează blogger.md.
În opinia sa, toate aceste trei cazuri au în comun faptul că sunt reprezentanţii noii clase politice.
„Ceban vine pe centru, Vlah – pe stânga, iar Costiuc – pe dreapta. Se vede cu ochiul liber că toţi trei sunt extrem de incomozi puterii. Aceasta e adevărata opoziţie şi de ea se teme guvernarea. De aceea, aceşti trei politicieni şi partidele lor vor continua să fie hărţuiţi. Şi în continuare, în cazul lor, se vor trece toate liniile roşii posibile şi imposibile. PAS nu-i vrea în politică, iar atunci când PAS vrea ceva, se întâmplă multe lucruri urâte.
Totodată, toţi trei au demonstrat până acum o capacitate exemplară de rezistenţă la atacuri politice. Cine ştie, poate că, în final, ei vor reuşi să învingă sistemul, reprezentat acum de PAS. Vom vedea. Dar şi cele întâmplate până acum sunt suficiente pentru ca politologii din întreaga lume să înceapă examinarea acestor trei cazuri şi să le introducă în manualele de specialitate”, mai scrie bloggerul Corneliu Gandrabur.
Această categorie conține comunicate de presă și analize ale partidelor, organizațiilor și instituțiilor care dețin abonamente UNIMEDIA.
Redacţia UNIMEDIA nu poartă răspundere pentru conținutul acestor materiale.