Acum câteva saptamâni “specialiștii” denigrau lucrările de modernizare ale peronului și pistelor de decolare, declarând că sunt într-o stare deplorabilă și că toate lucrările sunt necalitative, «lucrări executate de compania Strabag, care acum executa lucrări de modernizare pe aeroportul Iași » , iar acum s-au trezit că totul este pregătit pentru summit, iar toate lucrările corespund cerințelor de siguranță, pentru a intâlni la cel mai înalt nivel reprezentanții tuturor statelor participante.
Într-un final nu prea este clar. Lucrările efectuate la aeroport deja corespund standardelor de siguranță sau nu?
Declarația care susține că “Aeroportul e văzut de sus de piloți exact ca în anii 1980” nu este decât o apreciere dată de către un neprofesionist, care mai nou “este deja și pilot”. Vestita taxă de modernizare de 9 euro, despre care se speculează atât de ipocrit, era încasată de Avia Invest doar în proporția de 3,60 euro, iar diferența era încasată de organele statului.
Au trecut deja 2 luni de la preluarea frauduloasă a Aeroportului de către stat și în continuare nimic nu sa schimbat. Aproape zilnic auzim aceleași declarații despre reducerea drastică a acestei taxe sau chiar excludere ei, dar nimeni nu s-a întrebat defapt, excluderea sau reducerea acestei taxe va duce la diminuarea costului biletului sau cine va impune companiile aeriene să reducă din costul biletelor?
Repetat menționăm faptul că statul nu a pierdut 1,6 miliarde de lei, dar a încasat această sumă de la Avia Invest sub formă de impozite. O altă declarație ipocrită, că ar fi crescut numărul curselor regulate, când defapt stoparea zborurilor compaiei Wizzair și Air Moldova a redus drastic operarea de pe aeroportul Internațional Chișinău.
Până acum, Constantin Vozian și nu doar, vocifera agresiv că taxele din aeroportul Chișinău “sunt ieșite din comun” și că pasagerul este impus să le achite, acesta fiind și un motiv pentru care pasagerul alege aeroportul din Iași, dar spre mirarea tuturor, devenind director adjunct al Aeroportului, Vozian deja declară că tarifele sunt comparabile cu alte aeroporturi din regiune, cu excepția aeroportului din Iași?
Care este scopul acestui domn? Să readucă traficul de pasageri pe Aeroportul Chisinau sau în continuare să-l redirecționeze la Aeroportul din Iași? Cel puțin straniu este și faptul că aceiași structură de stat, cum ar fi Căile ferate ale Moldovei, face publicitate aceluiași aeroport din Iași.
Stimați domni, care este sarcina aici? Să creștem sau să diminuam intenționat traficul de pasageri la Aeroportul din Chisinau prin aceste declarații?
Din cele expuse de dumnealui, reiese clar și faptul că dnl. vice-director nici nu are ideie câte companii aeriene regulate operează pe aeroportul Chisinau, menționând public că sunt 10 companii, când de fapt e vorba doar de 7 companii aeriene, care operează regulat de pe aeroportul Chișinău.
Vice directorul IS Aeroportul Chisinau, Constantin Vozian se încurcă în declarații de la o zi la altă. În timp ce în unele interviuri declară că aeroportul este pregătit din toate punctele de vedere pentru a deservi oaspeții de rang înalt care vor sosi la Chisinau, în alte interviuri vorbește despre așa zisele “deficiențe la infrastructura” aeroportului, insuficiența de locuri de parcare pentru aeronave și redirecționarea aeronavelor pe alte aeroporturi.
Actual administrator, cel mai probabil, nu percepe cât de grave sunt aceste declarații mincinoase atât pentru securitatea aeroportuară, cât și pentru imaginea aeroportul și țării în ansamblu, în ajunul Summitului European, când suntem în vizorul lumii.
Mai mult decât atât, în loc să vină cu soluții pentru a rezolva situația în care s-a pomenit aeroportul, cum ar fi criza de zboruri directe și pierderea pasagerilor, care s-au reorientat spre alte aeroporturi din regiune, administratorul Vozian alege să subestimeze nu doar munca celor care au modernizat aeroportul în ultimii ani, dar să pună într-o lumină proastă și funcționalitatea tuturor instituțiilor de stat și organelor competente de control, care au verificat și aprobat toate lucrările de reconstrucție la AIC în ultimii 10 ani.
Straniu este și faptul că dl Vozian declară că nu mai este necesar de a construi un nou terminal de pasageri din motiv ca până la cifra de 3 milioane de pasageri anual nu este nevoie de un al doilea terminal. Astfel, dumnealui citează compania Avia Invest, care deși a încercat să obțină autorizația de construcție, a fost refuzată de primărie.
Actualul administrator Constantin Vozian a devenit peste noapte expert în piste aeroportuare, expert în siguranța zborurilor, expert în de toate, mai puțin în administrare eficientă a unui obiectiv strategic de stat, cum este aeroportul Chisinau.
Analizând toate cele expuse și executate de către acesti “specialişti” este evident faptul că sarcina lor este subminarea activității Aeroportului Chisinau în folosul aeroportului Iași.
Această categorie conține materiale publicitare, texte sau comunicate de presă plătite.
Redacţia UNIMEDIA nu poartă răspundere pentru conținutul acestor materiale.