35,86 lei/l Motorina la 35,86 lei/l și benzina la 33,67 lei/l — ANRE majoriază prețurile de mâine 46,5 mln lei Guvernul creează oficiu strategic cu 46,5 mln lei/an, din care 38,5 mln pentru salarii 13.000 Trei polițiști de la Botanica judecați pentru 13.000 € furate de la un reținut 9 % BNM urcă rata de bază la 9% — creditele se scumpesc, cea mai mare rată din 3 ani
Flashmob inedit. ProImobil a distribuit măști medicale pe străzile capitalei: „Aveți grijă de sănătatea Dvs și a noastră!”

O companie imobiliară a organizat, astăzi, în Chișinău, un flashmob cu genericul „Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră, astfel având grijă și de sănătatea noastră!”. Zeci de angajați ai firmei au distribuit, în capitală, măști de protecție.

Foto: Proimobil

Potrivit acestora, în scuarul Universității de Stat din Moldova, dar și pe străzile capitalei, angajații au împărțit peste două mii de astfel de măști.

Întrebat care este scopul evenimentului, directorul companiei Proimobil.md, Vlad Musteață, ne-a spus că firma a vrut să tragă un semnal de alarmă și să îndemne populația să fie mai precaută.

„Am vrut să atragem atenția societății, să fie mai precauți, mai grijulii și mai atenți cu sănătatea lor. Noi, agenții imobiliari, suntem mereu în contact cu oamenii, așa că știm foarte bine la ce poate duce neglijența. I-am îndemnat să aibă grijă mai mare față de igiena lor și să țină cont de recomandările medicilor în evitarea contaminării cu viruși. Oamenii au reacționat foarte pozitiv”, a spus Musteață.
Flashmob ProImobil / Sursa:Proimobil
Flashmob ProImobil / Sursa:Proimobil
Flashmob ProImobil / Sursa:Proimobil

Amintim că, zilele trecute, oamenii reclamau creșteri îngrijorătoare a costurilor pentru măștile de protecție. Astfel, de la 0,70 lei pentru o unitate, astăzi, unele farmacii afișează prețuri de peste 5 lei.

Mai mult decât atât, multe farmacii din capitală nu mai dețin măști în stoc.

Acum două zile, autoritățile de la Chișinău au declarat Cod Galben de alertă națională în legătură cu răspândirea noului tip de coronavirus.


// console.log('no ads situation')